Povestea unor îmbrățișări
Pe 16 septembrie 2019 am scris și am rostit niște gânduri despre… îmbrățișări. Nu despre O îmbrățișare, ci despre mai multe. Unele frumoase, altele devenite, în timp, de nedorit. Unele ascunse, altele adormite. Unele trezite din urât și din nou fericite. O poveste despre noi, oamenii, și despre brațele noastre cuprinse în… îmbrățișări. Sau o poveste numai despre mine – cine mai știe?…
Azi am decis ca acest clip să își facă și aici culcuș, în îmbrățișarea blogului. Or fi mulți patru ani de așteptare? Sunt așa cum sunt. Și probabil că azi era ziua lor. A îmbrățișărilor și a celor Șapte pietre.
CEWE Fotocarte – amintiri din neamul lu’ Epure
A început luna august, o lună a familiei Epure! 🙂 O lună alături de CEWE Fotocarte!
Ziua lui tata, ziua mamei, ziua lor de căsnicie – oho!, minunate motive de bucurat și de dat slavă lui Dumnezeu că avem încă părinți, că avem familie completă, că avem sprijin și iubire mare!
Anul acesta le-am oferit unul dintre daruri ceva mai devreme. Apoi am lăsat bucuria să se așeze și am decis ca, de scris, să scriu abia acum.
Fotografii le-am mai scos pe hârtie, albume foto am tot umplut de-a lungul timpului, poze pe telefon sunt grămezi. Și, totuși, de data aceasta am vrut altceva. O selecție de momente de suflet și de împreună, de familie, de timp de calitate – toate adunate într-o… carte! O carte?! Exact!
O fotocarte CEWE care ne va ține amintirile vii!
Am unit cele 26 de pagini cum m-am priceput eu mai bine, într-o poveste formată din imagini, dar și din cuvinte. Pentru că asta e fain la CEWE FOTOCARTE, poți alege singur formatul potrivit – de la mini până la XXL – poți să te ghidezi după șabloane dar, în egală măsură, ai liber în paginile cărții la inspirație și la personalizat! Poți scrie texte scurte și la obiect sau lungi, cât o pagină de jurnal, poți pune o singură imagine pe pagină sau două, trei, nouă… câte vrei, alb-negru, color, cu filtre, cu tot felul de detalii!
Impresii după opt ședințe de epilare definitivă
Am nevoie de-o poză cu picioare!, am zis. Cu gândul la postarea despre epilare definitivă. Și-am început să râd. Mi-a cam ajuns imaginea de pe masa de epilat… Că nu-s artistă de felul meu și n-aș vrea să vă sperii.
Dar fotografii cu starea mea de bine când sunt în rochii și cu picioarele la vedere tot ați văzut în ultimul an. Și-o să mai vedeți!
De curând, am încheiat cele opt ședințe cumpărate în pachetul de epilare definitivă laser. Mulțumită am fost imediat după prima ședință – și, de atunci, zi de zi, ședință după ședință!
O lecție cu picioare
M-apuc de „editat” o poză cu mine. Dar nu ca să mă editez pe mine, ci să văd niște chestiuni tehnice, de scos obiecte din cadru, de schimbat fundalul, de… specialist care nu sunt! Dar încerc și eu să mai înțeleg câte ceva, dacă tot am mai prins o zi de viață. Și-n tot acest context… se naște o lecție cu picioare.
Căci apare Maria mea în zonă. Îi arăt „creația”, la care ea spune:
– Da… mai ai de lucru până descoperi cum se face. Daaaar! Dacă vrei, pot să editez și să-ți fac picioarele mai subțiri!
La apel cu… fața mea! :)
De ce ai pus poza aia/ sau aia/ sau ailaltă cu tine? Nu te… avantajează! Unii doar o gândesc, unii o sugerează, alții o spun, iar eu zâmbesc. Nu te avantajează = fața mea este nașpa. Sau, mai de-a dreptul, sunt urâtă. Doar în poza aia (cică).
Eu nu mă văd frumoasă. Nici în viața de zi cu zi, nici în vreo imagine. În fiecare am câte ceva de comentat. Așa că, dacă mi-ar fi teamă de adevăr și că-s urâtă, dacă m-aș gândi mereu la ce-o spune lumea, un lucru e clar: n-ați mai vedea (aproape) nicio fotografie cu fața mea.
Dar voi vedeți. Poate chiar mai multe decât v-ar fi suficient! 🙂 Pentru că, pe lângă fața mea, mai există un mesaj de transmis. Iar acela mi se pare cel mai important – oricât de banal ar părea. Eu nu pot vorbi despre naturalețe, asumare în pielea mea, acceptare, vulnerabilitate, iubire, simplitate, recunoștință, firesc… și, în același timp, să mă trec printr-o mie de filtre, să pozez doar nu-știu-cum, să am grijă exagerată la niște detalii care nu mă reprezintă.
Mesaj de la un capăt de lună
mesaj de la un capat de luna – luna de pe cerul de la etajul 6 Sunt la un capăt de lună. Și gândul meu sună. Vorbesc… plutesc… visez… iubesc!
Familia Epure – 47 de anișori :)
17 august – ziua LOR. Și-a noastră, trăitori în neamul lu’ Epure :).
Dragii mei dragi au împlinit astăzi 47 de ani de căsnicie. 47 de ani presărați cu de toate – dulci și amare, grele și ușoare, mângâietoare și înțepătoare.
Eu n-am văzut în casă dragoste din aia, siropoasă ca-n filme, dar am văzut înțelegere și respect.
N-am văzut în casă ranguri și împărțiri clare ale treburilor casnice, de genul – eu nu fac aia, că-s bărbat sau lasă-l pe el să facă, eu sunt o doamnă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
