• Şcoala părinţilor

    „Băi, dacă vorbești urât de mama mea te omor, ai înțeles?!”

    „Te omor!”… cum sună asta! M-am nimerit, la un moment dat, intervenind doar cu prezența și-o privire… când un băiat de vreo 10 ani băgase mâna-n gâtul altuia de aproximativ aceeași vârstă:

    – Băi, dacă vorbești urât de mama mea te omor, ai înțeles?!

    Când am apărut în zonă, spiritele s-au calmat. Am tăcut. Culmea e că auzisem de la ce-a pornit conflictul. Cel luat de gât bâiguise ceva în lehamite, pentru că nu știa răspunsul la ceea ce fusese întrebat. Iar cel care-a întrebat înțelese din bâiguiala aia că fusese înjurat de mamă. Totuși, deși nu era vreun sfânt… de data aia amicul său chiar nu vorbise prostii, ci doar fusese neclar în exprimare.

    sarma ghimpata - granita dintre adevar si minciuna - amenintare te omor

    Peste ceva timp, am rămas singură în zonă cu… atacatorul. Am turnat suc în pahare și m-am dus la el.

  • Şcoala părinţilor

    Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite

    Iubirea necondiționată e bună. Și diferită de alte presupuse iubiri. Supra-cocoloșeala dăunează grav copiilor noștri! Tocmai lor, celor pe care ne propunem să-i ferim și de propria umbră! Nu mai bine îi asigurăm că le vom fi întotdeauna alături, la bine și la rău? Nu mai bine îi lăsăm să cunoască ambele fețe ale unei monede? Să știe ce înseamnă da, să știe ce înseamnă nu? Să știe cum să reacționeze în fața unui comportament neprietenos – să facă diferențe între o stare proastă de moment a cuiva și între o stare generală proastă? Între o greșeală și un abuz? Între o chestiune în care și copilul trebuie să-și vadă erorile și una în care el e complet nevinovat?

    Iubirea necondiționată nu e cocoloșeală fără limite

    Datoria noastră, de părinți, este să iubim necondiționat. Dar să iubim! Nu să facem totul în locul copiilor.

  • Din online,  Şcoala părinţilor

    Oare aș putea fi prietena copiilor/ (pre)adolescenților/ tinerilor pe YouTube?

    Acum ceva timp am gândit o rubricuță pentru YouTube în care, în episoade de 3-5-10 minute, să vorbesc fetelor (poate și băieților). Din postura de prietenă, dar și din aceea de mamă, de omuleț cu drag de copii și de copilăreală, de adolescenți și de belele ale tinereților… Apoi m-am luat cu altele și am abandonat visul.

    Aseară am lăsat părinții pe-o bancă și m-am prins în discuții cu prietenele Mariei. Atât de faine discuții! Atât de multe mingi aruncate la fileu! Până când mi s-a zis:

    – Știi, tu ar trebui să te faci profesoară! De civică sau de ceva… despre viață!!!

    Am zâmbit.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Trei daruri pe care le-am primit astăzi. Și-un cer

    cerul de pe 21 mai

    La predica de astăzi ni s-a vorbit despre cât de importante sunt dragostea și ascultarea de părinți! Deși om în toată firea și împărat mare, Sfântul Constantin a avut în mama sa, Elena, un bun consilier. Un sfătuitor! Un om pe care l-a respectat, pe care l-a iubit, de înțelepciunea căruia a ținut cont! Sfânta Elena este cea care i-a povestit despre creștini, cea care a pornit pe urmele Crucii Mântuitorului, cea datorită căreia creștinii au putut să iasă din catacombe și să se bucure de libertatea mărturisirii credinței, cea care a contribuit activ la zidirea de biserici! La finalul vieții, Împăratul Constantin a devenit el însuși creștin alături de mama lui – întocmai cu Apostolii!

    Oare mamele de azi mai pot naște sfinți?…

  • Ale tinereţii valuri,  Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie

    Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele, cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.

    Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem, admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.

    Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!

    Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!

  • Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Un ciorap de damă și-un pletos simpatic – joacă creativă alături de teacher Oana

    În toate neminunățiile lui, domnul Facebook e minunat atunci când ne mai amintește ce-am mai făcut acum un an, doi, zece. Astăzi a scos la suprafață o amintire de acum 6 ani, când anii Mariei erau… aproape 4! 🙂 Pe vremea aceea o duceam la atelierele de joacă creativă organizate de teacher Oana Jalbă. Și, ca azi, acum 6 ani se pregătea o petrecere cu semințe și cu mutrițe vesele!

    Copiii, alături de părinții lor jucăuși, au creat fiecare omuleți dintr-o bucată de ciorap umplută cu semințe și, apoi, cu pământ. S-au adăugat ochi, nas, gură. Și cam acesta e rezultatul ce-a ieșit atunci din mâinile fetelor Pintilese – sub atenta îndrumare a Oanei!

    joacă creativă - față de ciorap umplută cu semințe și apoi cu pământ

    A urmat apoi o misiune de mare angajament.