La apel cu… fața mea! :)
De ce ai pus poza aia/ sau aia/ sau ailaltă cu tine? Nu te… avantajează! Unii doar o gândesc, unii o sugerează, alții o spun, iar eu zâmbesc. Nu te avantajează = fața mea este nașpa. Sau, mai de-a dreptul, sunt urâtă. Doar în poza aia (cică).
Eu nu mă văd frumoasă. Nici în viața de zi cu zi, nici în vreo imagine. În fiecare am câte ceva de comentat. Așa că, dacă mi-ar fi teamă de adevăr și că-s urâtă, dacă m-aș gândi mereu la ce-o spune lumea, un lucru e clar: n-ați mai vedea (aproape) nicio fotografie cu fața mea.
Dar voi vedeți. Poate chiar mai multe decât v-ar fi suficient! 🙂 Pentru că, pe lângă fața mea, mai există un mesaj de transmis. Iar acela mi se pare cel mai important – oricât de banal ar părea. Eu nu pot vorbi despre naturalețe, asumare în pielea mea, acceptare, vulnerabilitate, iubire, simplitate, recunoștință, firesc… și, în același timp, să mă trec printr-o mie de filtre, să pozez doar nu-știu-cum, să am grijă exagerată la niște detalii care nu mă reprezintă.
Psihologie femeiască din aia… în care nu mă regăsesc
Nu știu alții cum sunt… dar eu nu ascund copilul sub pat! :)
Dintre toate reproșurile stupide care mi se aduc, în topul topului zace dilema: Da’ tu de ce tot spui că ai un copil? Vrei să nu se mai uite nimeni la tine?! Eu râd și mă grăbesc să NU ascund copilul sub pat.
Ăăăă, măi dragilor! Recunosc că am un copil – simplu – pentru că-l am! Pentru că-i bucuria și mândria mea! Pentru că-i realizarea cea mai mare a vieții mele, singura de până acum care chiar contează și care nu-și va pierde valoarea în timp! Un bărbat poate c-o să mai am, poate că nu. Dar cum își poate imagina cineva c-aș ieși chiar și până la colț cu un om căruia să-i ascund o asemenea informație? Pe urmă ce fac, ascund și copilul sub pat?!
Măi dragilor preocupați de soarta mea.
Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Ce-mi place mie la un bărbat
Am fost întrebată cândva ce-mi place mie la un bărbat. Și-am înțeles întrebarea, dar nu cred c-am oferit răspunsul așteptat… 🙂
Am spus – și-mi mențin declarația – că la un bărbat mie îmi place… verigheta! Ador felul în care se vede verigheta pe mâna unui bărbat! Iar dacă o poartă asumat, îmi place de bărbat în totalitatea sa!
După cum ziceam, nu cred c-am răspuns curiozității din întrebare. Ce-mi place mie la un bărbat… Dar am zâmbit cu mult drag și-am revăzut în minte mâini de prieteni, de cunoscuți și de necunoscuți pe care-i iubesc! Da, pentru „atâta” lucru! Pentru o verighetă ce le îmbracă degetul și, sper, o parte din suflet și o parte considerabilă din creier!
Citește și:
* Nu-mi spune mie ceea ce n-ai vrea ca soția ta să audă că-mi spui
Telekom și telekom(unicarea). Factura, cât e factura?
În loc de factura pe luna mai, primesc pe 31 mai un sms care-mi spunea: Factura dumneavoastră va fi emisă în curând. În această perioadă nu vor fi percepute penalizări, iar data scadentă va fi modificată corespunzător. Vă mulțumim pentru înțelegere.
I-am înțeles pe oameni. Oricând tehnica cea de toate zilele ne poate da rateuri și… ce să facem, depindem de ea. Am așteptat, totuși, un mesaj cu suma pe care trebuie s-o dau. La finalul lui iunie, am zis:
Ciorba de luni – care-i legătura dintre un castron plin și prima zi a săptămânii
Uneori, în fața castronului cu ciorbă, Maria exclamă: Of, dar atât de muuult! Nu-i puțin, într-adevăr. Dar nu-i mai mult decât ieri sau decât alaltăieri, ori decât va fi mâine. Așa că nu i se taie din porție, nici nu abandonează lupta înainte de a vedea fundul castronului. Știe că n-are aceleași obligațiuni la ronțăieli, știe că o ciorbă-i porție de sănătate, știe că multul devine din ce în ce mai puțin, cu fiecare lingură pe care o duce la gură. Căci… și un elefant, dacă vrei să mănânci, tot așa îl mănânci: