Ale tinereţii valuri,  Haz de necaz

La apel cu… fața mea! :)

De ce ai pus poza aia/ sau aia/ sau ailaltă cu tine? Nu te… avantajează! Unii doar o gândesc, unii o sugerează, alții o spun, iar eu zâmbesc. Nu te avantajează = fața mea este nașpa. Sau, mai de-a dreptul, sunt urâtă. Doar în poza aia (cică).

Eu nu mă văd frumoasă. Nici în viața de zi cu zi, nici în vreo imagine. În fiecare am câte ceva de comentat. Așa că, dacă mi-ar fi teamă de adevăr și că-s urâtă, dacă m-aș gândi mereu la ce-o spune lumea, un lucru e clar: n-ați mai vedea (aproape) nicio fotografie cu fața mea.

La apel cu... fața mea

Dar voi vedeți. Poate chiar mai multe decât v-ar fi suficient! 🙂 Pentru că, pe lângă fața mea, mai există un mesaj de transmis. Iar acela mi se pare cel mai important – oricât de banal ar părea. Eu nu pot vorbi despre naturalețe, asumare în pielea mea, acceptare, vulnerabilitate, iubire, simplitate, recunoștință, firesc… și, în același timp, să mă trec printr-o mie de filtre, să pozez doar nu-știu-cum, să am grijă exagerată la niște detalii care nu mă reprezintă.

Nu mă dau cine nu sunt – nu arăt altfel pe ecran decât în realitate.

Mă poți recunoaște cu ușurință pe stradă, cu toate defectele din dotare. Cu fețe și fețe, cu zile și zile, cu fire albe sau cu fire zburlite, cu sprâncene frumos tunse ori gata să-și ia zborul, cu riduri de babă și coșuri de adolescentă, cu ochi luminoși sau cu cearcăne mai mari decât ochii, cu zâmbet, cu lacrimi, cu chef de joacă și cu glume-n program ori cu îngrijorări și necazuri.

Sunt o Anda cu de toate! 😉 Și-s atât de multe ale mele, că mi-ar fi greu să car și altele – imagini, presupuse fețe, fațete, măști, istorii inventate. Aici, în pagina celor Șapte pietre, nu stau oamenii lângă mine că-s presupus frumoasă, nici nu pleacă cineva pentru că-s urâtă. Din comportament, din dialog, din prima, a doua, a zece impresie pot fi cuiva plăcută sau neplăcută. Aici, în locul cu Șapte pietre, nu intră oamenii ca să mă complimenteze sau ca să mă jignească pe mine – ci intră ca să socializeze, să se bucure, să se împrietenească, să împartă momente de suflet, să se amuze, să plângă, să descopere unele, altele, să dezbată, să se contreze cât de cât civilizat și, la urmă, să fie mulțumiți că mai există în online oaze de… prietenie, de nebunie, de lecții de viață, de faină comunicare.

Așa că, nu. Nu pun poze cu mine gândind că-s… frumoasă! 🙄 Pun poze pentru că sunt! 😊 Și-n comunicarea noastră și așa limitată de ecrane – o imagine, un zâmbet, un chip de om așa cum e el, cu bune și rele, poate spune multe. Atât.

***

În loc de încheiere, te invit să asculți un clip pe față despre frumusețe, despre existența sau lipsa ei, despre prietenie, despre bucuria de a fi printre oameni faini!

De asemenea, poți citi:

* Sunt frumoasă!

* „Le permitem oamenilor să exteriorizeze ura pe care o simt pentru ei înșiși!”

* Fugim din calea frumosului – și plângem de dorul lui

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.