inceput de an scolar
Ale tinereţii valuri,  Maria-Paula

În așteptarea clopoțelului, dau apă la șoricei

Peste fix o săptămână va suna clopoțelul. Și clopoțelul acesta va suna altfel. Altfel decât l-am auzit până acum, altfel decât l-am perceput până acum. Clopoțelul acesta îmi va purta copilul spre o lume nouă. Clopoțelul acesta va petrece multe dimineți alături de copilul meu și-i va răsuna în urechi uneori plăcut, alteori iritant, în alte dăți cu bucurie, iar în altele însoțit de un oftat… precum glasul unei mame… 🙂

Retrăiesc emoțiile inocente și inconștiente de acum 26 de ani. Din prima mea zi de școală. Retrăiesc și emoțiile de acum șase ani, când îmi țineam prunca la piept și intram într-o altă școală… O școală a mamelor, o școală a mea, până la urmă – în care aveam atâta de învățat, de descoperit, de iubit! Nu știam, pe atunci, că în școala asta nu înveți niciodată totul, că nu descoperi niciodată lumea doar deschizând o carte, că nu iubești niciodată suficient… Nu știam cât de mult mă voi bucura, cât de mult mă va durea, cât de mult mă vor emoționa clipe, momente, evenimente, stări, gesturi… care se întâmplă la orice colț, oricui – dar care numai mie mi se întâmplă, parcă, în mica mea viață.

Peste fix o săptămână va suna clopoțelul. Pentru toată lumea. Dar numai pentru mine va suna, parcă – anunțându-mă că am copil mare, că prunca mea s-a desprins de la piept și, gata, e școlăriță! Cu sarafan frumos învârtitor, cu papion, cu vise… Cu ochi mari și rotunzi în care se cuibăresc toate întrebările, toate emoțiile, toate lacrimile și toate fericirile. Cu un ghiozdan în care se vor căra toate cunoștințele lumii – cu o minte și cu un suflet care vor prelua din încărcătura de cunoștințe, de mari descoperiri, de viață, de nou… De copilărie, de adolescență, de prietenie, de iubire și de iubiri trecătoare…

Clopoțelul va suna pentru prima dată. Și-apoi, va tot suna. Să anunțe începuturi și sfârșituri… și noi începuturi, și veșnice sfârșituri… Clopoțelul va suna altfel. Pentru prunca mea, cu emoții inocente… Pentru mine, cu emoțiile mamei care își duce copilul de mână spre noi tărâmuri. Clopoțelul va ști că sunt și eu acolo… și va suna.

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *