Șapte mărturii din care poți înțelege pelerinajul la Sfânta Parascheva
De-a lungul vremii, la pelerinajul de Sfânta Parascheva am vorbit cu diverși oameni, din toate categoriile: femei, bărbați, copii, tineri, în vârstă, săraci sau bogați, ortodocși sau nu, români sau nu, cu „vechime” de pelerin sau așezați pentru prima dată la rând. Un rând care poate dura de la 20 de minute la 30 de ore. Cu soare și vreme bună sau cu vânt, frig, ploaie și chiar zăpadă!
Am adunat șapte mărturii din anii trecuți care mi-au rămas tare, tare de suflet! Te invit să le urmărești. Cred că eu aș putea să explic mult și bine – și-aș fi acuzată că-s subiectivă. Dar când îți explică un ortodox care nu prea credea până n-a experimentat trăirea, când îți vorbesc o bătrânică, un catolic sau un musulman, un ortodox din Africa sau unul din Serbia… parcă e mai fain! 🙂
Interviu cu părintele Nichifor Horia – viața de mănăstire în forfota lumii
Zilele trecute am realizat, alături de colegii de la Doxologia, un interviu cu părintele Nichifor Horia. Cu stareţul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi şi Exarhul administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Am vorbit despre provocările și binecuvântările vieții de mănăstire trăite în forfota lumii.
După cum știți – sau poate aflați acum – Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași este o bijuterie arhitecturală.
Sunt adult și-mi place să mă joc! Așa că… am fost în jurul lumii cu Gașca Zurli!
Pe Mirela Retegan, fondatoarea Găștii Zurli și Tanti Prezentatoarea am întâlnit-o în câteva rânduri – în calitate de antrenor al părinților. A mai venit cândva la Iași cu gașca, dar atunci nu s-au potrivit programele. Așa că, la cumpăna dintre ani, când am aflat că e rost de o nouă șansă… ZURLI, am zis că de data asta nu o mai ratez! Nu de alta, dar copila are deja 9 ani și mai încolo nu mai aveam cu cine să merg! 🙂
Să fim bine înțeleși: am vrut să-i fac o minunată surpriză Mariei – și mi-a reușit! Dar am vrut și eu, Anda!, să bifez în viața asta o întâlnire cu Gașca Zurli! Așa că azi n-am mers la spectacol ca un părinte „forțat” de împrejurări, ci exact așa cum mi-a zis Mirela că m-a reperat:
Defavorizarea – văzută prin ochii unui modest defavorizat
Pe omul acesta (despre care am scris postarea la final de aprilie) îl mai văd din când în când. Față de prima dată, la fiecare întâlnire îl simt din ce în ce mai tulbure, bietul. Mai pierdut, mai răvășit. Mă impresionează peste măsură și mă frământ – pentru că nu știu cum l-aș putea ajuta.
Cereale, vopsea de păr, pistrui și alte minunății – poveste cu oameni buni
Am intrat o fugă la cumpărături. Lichid de parbriz, vopsea de păr și alte mărunțișuri. N-am mai luat coș. La case, cozi mari. Mă așez în spatele unei femei cu o fetiță și cu un coș mai mult gol decât plin.
– Veniți în fața noastră, spune fetița.
Îi mulțumesc pentru drăgălășenie și o refuz. Glumesc că mai fac și eu mușchi.
– Astăzi e ziua mea!
Aflu că o cheamă Beatrice și că de azi are 10 ani.
Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase