Tur ghidat prin Cimitirul Eternitatea

La sfârșitul săptămânii trecute, am petrecut câteva ore în… Cimitirul Eternitatea! De data aceasta, nu pentru a ne lua rămas-bun de la cineva – ci pentru a învăța! Au fost momente vii și pline de informație, grație ghidului fantastic Irina Tacu Cociu. Turul ghidat a făcut parte din cadrul proiectului Promovarea Patrimoniului între Real și Virtual. Un proiect implementat de Asociația Iași – Artă, Cultură, Patrimoniu și finanțat de Primăria Municipiului Iași.

De ce am ajuns în Cimitirul Eternitatea? Pentru că-l știu dintotdeauna și pentru că-l știu prea puțin. Pentru că, atunci când vorbești despre el, vorbești despre al doilea cimitir din țară ca mărime, după Cimitirul Bellu din București. Un loc în care sunt înmormântate peste 900 de personalități. Sunt scriitori, medici, arhitecți, cofetari, fotografi, pictori, oameni politici sau din familii boierești.

A vorbit ghida noastră mult și bine și a oferit – gratis – o bogăție de informații! Am fost cu urechile ciulite și-am notat o mulțime de date. Pe unele deja le cunoșteam, pe altele mi le-am amintit, pe altele acum le-am aflat pentru prima dată. Toate mi-au restârnit pofta și dorința de a reveni cu postări pe blog. Și de a crea, printre altele, o rubrică dedicată Iașului și poveștilor lui. Iar de la turul ghidat de două ore și jumătate cred că aș putea porni vreo 15-20 de postări fără probleme! Da, atât de fain a fost!

Despre Cimitirul Eternitatea și despre istoria lui voi face o scriere separată. Acum, doar pe scurt, voi povesti despre principalele morminte pe la care am trecut. Vremea frumoasă de afară, soarele puternic de toamnă și telefonul meu nu prea s-au împăcat pentru a putea face fotografii de calitate. Dar ochiul și sufletul au pozat, cu siguranță, mai frumos.

Trei, doi, unu… start!

Prima oprire am avut-o la mormântul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858-1918) – scriitor, pictor, avocat. Venit la Iași în timpul refugiului din Primul Război Mondial, a murit cu câteva luni înainte de a-și vedea împlinit visul Unirii.

Am ajuns, apoi, la Nestor Heck (1840-1913), cel mai cunoscut fotograf din Iași la acea vreme. Este cel care a făcut unele dintre fotografiile dragi nouă astăzi cu Vasile Alecsandri, Veronica Micle, Mihai Eminescu.

Dacă mormântul lui Eminescu este atât de cunoscut pe aleea lui din București – tind să cred că mormântul lui Ion Creangă (1837-1889), deși foarte aproape de aleea principală din Iași, nu e la fel de bine pus în valoare. Poate că n-ar fi rău să mai ajungem pe aici pentru a pune o lumânare, o floare, un gând de rugăciune. 1889… ce an! Ion Creangă a murit în ultima zi a lui, pe 31 decembrie, în același an în care se stinseseră și prietenii Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Mihail Kogălniceanu (1817-1891), cel mai mare om politic al secolului al XIX-lea, s-a născut la Iași și este înmormântat tot aici, în Cimitirul Eternitatea.

Ștefan Procopiu (1890-1972), fizician, inventator – a făcut parte din comisia mondială care evalua pe cei care concurau la Premiul Nobel.

Richard Tuffli (1844-1898), cofetar elvețian, cu o cofetărie de elită la Iași, despre care povestește și Ionel Teodoreanu în „Ulița copilăriei”! A fost furnizor al Casei Regale. Monograma Regelui Ferdinand se regăsește și astăzi, folosită de Cofetăria (timpurilor noastre) Tuffli.

Dimitrie Anghel (1872-1915), cunoscut ca poet al florilor – un sensibil și, în egală măsură, un om aprig, dispus să invite la duel pe oricine nu era de acord cu el.

Otilia Cazimir (1895-1967) – scriitoare, poetă, traducătoare, inspector teatral. Numele ei adevărat este Alexandrina Gavrilescu însă, întrucât a trimis o poezie nesemnată la „Viața Românească”, Mihail Sadoveanu i-a spus „Otilia”, iar Garabet Ibrăileanu a numit-o „Cazimir”. S-a iubit timp de 25 de ani cu George Topârceanu apoi, 30 de ani, i-a îngrijit acestuia mormântul.

Mormântul poetului George Topârceanu (1886-1937) tot la Cimitirul Eternitatea se află – dar nu alături de Otilia Cazimir. Se pare că familia lui nu a dorit s-o primească și pe ea tot aici.

Am oprit și la capela Familiei Moruzzi. Stema familiei, cu acvila și capul de bour, amintește de strămoșii princiari ai familiei, domni în Moldova și în Țara Românească. Maria Moruzzi a fost căsătorită cu Alexandru, fiul cel mare al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a murit de o boală de inimă chiar în luna de miere. Apoi, Maria l-a cunoscut pe I.C. Brătianu și, dintr-o relație pasageră, l-a avut pe Gheorghe Brătianu, care a murit în închisoarea de la Sighet.

La mormântul pictorului Sabin Bălașa (1932-2008) mi s-a rupt sufletul. O… ceva… o construcție neterminată și o cruce albastră, un albastru frumos, care amintește de munca de zece ani din Sala Pașilor Pierduți, de la Universitatea „Al. I. Cuza”.

Am ajuns, apoi, la mormântul lui Garabet Ibrăileanu (1871-1936), critic și istoric literar, un om cu multe frici și tabieturi.

Am oprit și la arhitectul George Matei Cantacuzino (1899-1960), cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

Înainte de a se încheia prezentarea, nu se putea să nu trecem și pe la mormântul actorului Miluță Gheorghiu (1897-1971), cel care a jucat, timp 40 de ani, rolul Chirița.

M-am lungit… pe scurt! Căci, de vorbit, s-a vorbit mult mai mult de atât! S-a vorbit și despre Scarlat Pastia, primar al Iașului și cel care a înființat Cimitirul Eternitatea. Despre soldații români, francezi, nemți, despre mormântul Uriașei, despre secta scopiților. Despre locotenentul Gheorghe Caranda (primul erou aviator român), despre poetul Cezar Ivănescu, despre Eduard Caudella (primul profesor de vioară al lui George Enescu). Despre Gavriil Musicescu (compozitor, muzicolog, dirijor al Corului Mitropolitan pe vremea Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei). Și despre alții! Într-o poveste, cu adevărat, fără de sfârșit. Care durează și care va rămâne vie pentru Eternitate(a)!

Mulțumesc, Travel BlitzZ!