Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?
Oameni mulți la Sfânta Parascheva. Oameni liniștiți. Bine îmbrăcați, bine educați, cu emoții. Sunt pe cale, aproape de a-și întâlni Ocrotitoarea. Îi intervievez și mă bucur de ei. Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?, aud strigându-se în urma mea. Este o voce puternică, sigură, singură, asumată. Mă întorc și o văd pe Daniela. Un om. Un om pe lângă care – știe și ea – adesea trecem fără să-l vedem. Un om… bun de ocolit. Sau de privit cu milă. Sau cu superioritate. Sau cu teamă.
Un om ajuns, de acum, în apropierea raclei Sfintei Parascheva. Un om altfel. Și, totuși, un om al Cuvioasei, printre atâția alți oameni.
Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?… M-au marcat cuvintele ei. M-am întors să-i vorbesc. Cum să nu fie om? Cum să trec peste nevoia ei de a comunica?
De ce mi-e drag Sfântul Apostol Toma
Sfântul Apostol Toma a greșit. A fost îndoielnic și… necredincios. Dar asta nu i-a anulat multa iubire de dinainte – nici inima lui bună, care a avut tăria și smerenia de a-și recunoaște, mai apoi, greșeala. De a se pocăi. Căința dizolvă toate păcatele!
Dovadă a iubirii lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Toma are consacrate două zile în calendar – prima duminică de după Învierea Domnului și ziua de 6 octombrie.
„Domnul meu și Dumnezeul meu!” – ce rugăciune, ce recunoaștere, ce durere și ce bucurie există în cuvintele astea! Nici n-a mai fost nevoie să pună degetul în rănile lui Hristos…
Mi-e drag Sfântul Apostol Toma. Prin exemplul lui, parcă s-a „sacrificat”, ca să ne ajute pe noi să înțelegem mai bine, să simțim mai bine, să fim fericiți. După cum i-a spus Mântuitorul: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”.
Ziua Sfântului Ioan Rusul – o zi în care n-am fost uitată!
Anul trecut, pe 24 mai, eram la București, la operația de strabism. Flancată de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și de ziua Sfântului Ioan Rusul, cu ajutor concret cerut și arătat al Sfintei Parascheva – după cum v-am povestit deja – mi-am luat inima în dinți și m-am lăsat pe mâna unor medici mai mult decât profesioniști. Totul urma să fie bine!
Înainte de operație, vorbeam cu Andreea despre Sfântul Ioan Rusul. Despre ziua lui. 27 mai, cum aveam să uit?! Tocmai Andreea îmi făcuse cunoștință cu el și, prin intermediul lui, la final de 2010, am trăit o „vindecare la minut” pe pielea mea!
27 mai, cum aveam să uit?!
După anestezie generală, operație, control post-operator și-o față de parcă fusesem bătută, pe 26 mai, seara, aveam să mă urc în microbuz și să revin la Iași. Pe drum s-a făcut „mâine”. Dar eu eram încă, în mintea mea, pe 26 mai.
O mână mică și-o mare emoție
Eu am o mână mică, de copilă. Am degete scurte și-un deget mic… mic tare, de care se amuzau mereu colegele mele de la școală.
În acest context, mă înduioșează enorm atunci când mâna mea mică pare o mână de uriaș, pe lângă mânuța unui prunc.
Hristos a înviat – salutul de după Înviere (și oricând valabil!)
Am ieșit din birou să-mi fac o cafea – un etaj mai jos.
Pe sală, un băiețel de vreo 10 ani.
– Bună!, îi zic eu, zâmbind.
– Hristos a înviat!, mă salută el.
Mironosițe de ieri și de azi
Așa cum 1 iunie, Ziua Copilului, își are echivalentul în Biserică pe 26 noiembrie, de ziua Sfântului Stelian, la fel se întâmplă și cu 8 martie.
Așteptarea omului iubit – o așteptare… activă!
Astă noapte am adormit cu zâmbetul pe buze. Citisem comentariul unei femei: Doamne ajută, foarte bine, aștept! Of, așteptarea asta…!
Postarea la care scrisese era despre iubire – și despre cum îți apare în viață omul minunat fix la momentul potrivit.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
