Sunt adult și-mi place să mă joc! Așa că… am fost în jurul lumii cu Gașca Zurli!
Pe Mirela Retegan, fondatoarea minunăției Gașca Zurli și Tanti Prezentatoarea am întâlnit-o în câteva rânduri – în calitate de antrenor al părinților. A mai venit cândva la Iași cu gașca, dar atunci nu s-au potrivit programele. Așa că, la cumpăna dintre ani, când am aflat că e rost de o nouă șansă… ZURLI, am zis că de data asta nu o mai ratez! Nu de alta, dar copila are deja 9 ani și mai încolo nu mai aveam cu cine să merg! 🙂
Să fim bine înțeleși: am vrut să-i fac o minunată surpriză Mariei – și mi-a reușit! Dar am vrut și eu, Anda!, să bifez în viața asta o întâlnire cu Gașca Zurli! Așa că azi n-am mers la spectacol ca un părinte „forțat” de împrejurări, ci exact așa cum mi-a zis Mirela că m-a reperat:
Defavorizarea – văzută prin ochii unui modest defavorizat
Pe omul acesta (despre care am scris postarea la final de aprilie) îl mai văd din când în când. Față de prima dată, la fiecare întâlnire îl simt din ce în ce mai tulbure, bietul. Mai pierdut, mai răvășit. Mă impresionează peste măsură și mă frământ – pentru că nu știu cum l-aș putea ajuta.
Cereale, vopsea de păr, pistrui și alte minunății – poveste cu oameni buni
Am intrat o fugă la cumpărături. Lichid de parbriz, vopsea de păr și alte mărunțișuri. N-am mai luat coș. La case, cozi mari. Mă așez în spatele unei femei cu o fetiță și cu un coș mai mult gol decât plin.
– Veniți în fața noastră, spune fetița.
Îi mulțumesc pentru drăgălășenie și o refuz. Glumesc că mai fac și eu mușchi.
– Astăzi e ziua mea!
Aflu că o cheamă Beatrice și că de azi are 10 ani.
Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Copiii sunt Iubire!
Un lucru este clar: Copiii sunt Iubire! Unici din prima secundă! Un dar minunat!
Foto: Oana Nechifor Vezi cum a fost la Iași,
Schimbă statisticile – alege și promovează Viața!
Cutremurător este prea puțin spus. Să urmărim clipul până la capăt și să aflăm care este realitatea în care ne bălăcim… Înotăm în sângele copiilor noștri – și, în același timp, ne întrebăm cu inocență de ce nu ne mai facem bine noi, ca popor?!… 🙁
Nu judec pe nimeni. Știu că pentru femeile din generația mamelor noastre avortul era o practică obișnuită… Dar nu înțeleg cum practica aceasta se menține încă și în zilele noastre, când informația este la tot pasul. Nu înțeleg cum de în 2018, de exemplu, principala cauză a morții a fost avortul. Mi se rupe inima…
Repet! Nu judec! Însă lucrurile acestea trebuie spuse, asumate, explicate. Ce trebuie să înțeleg și să înțelegem cu toții este că,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
