Maria-Paula și Anda-Elena: două păpuși din… Odăița fermecată!
Am văzut pe Facebook niște păpuși extraordinare! Personalizate după chipul și asemănarea domnițelor. În alte dăți stau, gândesc, cântăresc – dar acum am știut din prima: vreau și eu așa păpuși!
Nu una, ci două! Nu de oferit în prag de sărbători, ci oferite în zi… fără motiv! Cu toate motivele din lume!
Prin urmare, am luat legătura cu Daniela Fodor, creatoarea minunățiilor promovate în paginile Odăița fermecată și Cecillecreations. I-am spus că îmi doresc o păpușă Maria-Paula și încă una… Anda-Elena! 🙂 Păpuși pe care Daniela le pictează manual, conform trăsăturilor din fotografiile pe care le primește. De asemenea, tot ea îmbracă păpușile în rochițe care seamănă cu cele din garderoba noastră.
Oooo, ce emoții am avut atunci când am primit o poză în care era Maria-Paula gata făcută! 🙂 Ce m-am bucurat de ea! Apoi, când mi-a arătat-o Daniela pe Anda-Elena am zâmbit – și-am certat-o că a greșit un pic, că-s mult mai faină decât în realitate! 😀
În scurt timp, aveam deja pachetul ajuns acasă. Și-un plan! Într-o sâmbătă am creat Ziua Mamă-Fiică sau Ziua Fiică-Mamă sau Ziua Fetelor sau Ziua Noastră – și încă vreo mie de alte denumiri!
Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)
Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.
Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.
– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…
Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.
Urare de La mulți ani pentru o fetiță minunată
Am gândit și-am tot gândit… o urare de La mulți ani pentru o fetiță care a împlinit 9 ani. Maria-Paula, minunata mea, are de astăzi 9 ani! Habar n-am când a trecut vremea… dar eu privesc spre domnișoară și dau slavă lui Dumnezeu pentru împrumutul acesta pe care mi l-a făcut – darul cel mai de preț al vieții mele!
Las aici urarea în versuri de pe felicitare.
Rănită fiind, mi-am dat seama…
Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…
Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.
Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.
Isprăvile lui Guguță
Era 15 iunie 2013 și, la vremea aceea, nu lucram la portalul Doxologia. Nici pe oamenii faini de la Editura Doxologia nu-i știam. Însă asta nu m-a împiedicat să-mi iau copila de-o mânuță și să mergem, ca simpli muritori îndrăgostiți de povești, la o lansare de carte ce părea a fi… măcar interesantă: Isprăvile lui Guguță! Așa s-a întâmplat ca, la 3 ani încă neîmpliniți, Maria să primească un dar de suflet personalizat, o carte și autograf de la minunatul Spiridon Vangheli! Am niște amintiri foarte vii de atunci și nici nu știu pe unde-au fugit anii!
E din nou iunie și-i 2019, multe ierni și veri s-au scurs. La fel ca în cartea cu Guguță, anotimpurile se tot rotesc și multe, multe ar fi de povestit! Doar că eu n-aș fi capabilă s-o fac în așa mare fel, precum nenea Spiridon, prietenul copiilor! Un Creangă al zilelor noastre – mai ceva decât Creangă… îndrăznesc eu să zic. Un român frumos de dincolo de Prut, care scrie într-o limbă atât de caldă și cu atâta sensibilitate, încât pagină cu pagină te uimește, te face să zâmbești, te înduioșează, te pune pe gânduri, te provoacă să citești mai departe!
Și-am citit și eu! Cu voce tare am citit acum, în #studiouldinmatiz de-acasă 😉
Răbdare sau provocare? Dimineți în familie
Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…
O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha…
Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase