• Ale tinereţii valuri,  Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie

    16 mai 2020 /

    Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele. Cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.

    Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem. Admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.

    ***

    Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!

    Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    Semnul meu de bună purtare

    7 februarie 2020 /

    Deși vorbesc și povestesc multe în online, ele sunt doar vârful aisbergului vieții mele. Căci, da! Surprinzător sau nu… am viață dincolo de ecrane. Unele nici nu simt nevoia să le spun, altele îmi zic că e mai bine să le țin pentru mine, iar altele prefer să le amân pentru când vor crește și vor fi complete, cât să le cuprind într-o istorioară.

    Pentru această ultimă variantă, azi am „încălcat” regula și am vorbit înainte de vreme.

    Mi s-a părut amuzant citatul pozat de o prietenă: „Febra musculară este semn de bună purtare”. Prin urmare, am comentat și m-am lăudat că

  • Ale tinereţii valuri,  Din online,  Vorbe de duh

    19 din 2019 – dișteptăciuni la gura Facebook-ului

    28 decembrie 2019 /

    La fel ca și în 2018, am zis că n-ar fi rău să adun câteva filosofii, nebunii și ofuri postate pe Facebook de-a lungul lui 2019. Să le adun și să le prelungesc viața printr-o postare pe blog. Pentru că aici e, de fapt, casa gândurilor mele.

    Anda Elena Pintilie - blog Șapte pietre

    Ai voie să zâmbești, ai voie să plângi, ai voie să te simți bine, ai voie să recunoști că te doare! Ai voie să fii tu – fără măști și zorzoane! Ai voie să pozezi în pielea ta,

  • Ale tinereţii valuri,  Vorbe de duh

    Azi mi-e dor. Și mi-e bine așa

    23 octombrie 2019 /

    Azi mi-e dor - Anda Elena Pintilie

    Azi mi-e dor…

    Azi îmi permit să-mi fie dor.
    Zâmbesc ușor
    și plec în călătorie cu sufletul,
    cu mintea, cu totul.
    Privesc spre cele ce-au apus,
    le mângâi și le-mbrățișez,
    șterg lacrima, un pic oftez…

    Respir adânc și mulțumesc

  • Ale tinereţii valuri,  Vorbe de duh

    Povestiri din patul cel mare și gol

    14 septembrie 2019 /

    E minunat să ai un pat uriaș, un pat în care să te poți pierde și în care să te regăsești, totuși, în brațele persoanei iubite. Dar cum e cu… patul cel mare și gol?

    Îmi place mult imaginea aceasta. O ador! O ador, în ciuda faptului că îmi aduce în amintire o etapă dureroasă a vieții mele.

    Când mi-a plecat omul de acasă și n-a mai fost să fie omul meu, am rămas singură. Nu doar în viața de femeie, ci și în patul cel mare și gol.

    N-am fugit de prea multe suferințe fizice sau sufletești care mi-au apărut, de-a lungul vremii, în cale. Dar de venirea serilor, pe-atunci, fugeam. Pentru că urma să întâlnesc ceea ce pe timpul zilei mai reușeam să evit. Întâlneam realitatea din patul cel mare și gol. Și tot mă chinuiam să nu o conștientizez și să nu o percep în întregime. Închideam ușa la dormitor, stingeam lumina și mergeam orbecăind până la pat. Mă așezam pe marginea marginii lui, ghemuită și apăsată de frământări.