Prin decembrie 2012, într-un exces de zel, am şters cele două albume de pe Facebook în care o prezentam lumii pe Maria-Paula. Pe copilul meu, adică. În primul album, până la un an, se adunaseră vreo 60 de poze. În al doilea, vreo 20. Pare puţin… având în vedere că unii părinţi postează lejer câte zece poze dintr-o singură zi – fără să fie vorba de vreun eveniment deosebit. Pentru mine – 80 de fotografii erau deja multe. Cu toate că însemnau doar o alegere pe sprânceană – cu minunăţia mea, în rol de personaj principal.

De ce-am făcut asta? De ce am hotarât să dau delete? Pentru că mi-am dat seama că nu respect intimitatea copilului meu. Aveam pe atunci patru poze de profil cu mine, iar Maria avea de 20 de ori mai mult – în doar un an şi jumătate! Avem vreo 400 (4000 în 2020) de prieteni în listă – vorba vine – dintre care unii nu îmi sunt nici măcar cunoştinţe apropiate. Oare copilul meu era de acord să fie expus aşa, în văzul lumii? Poate că da. Însă… se naşte o întrebare a viitorului: cu ce tupeu îi voi cere, atunci când va creşte, să nu vorbească cu străinii, să nu ofere poze şi date personale, să-şi aleagă cu responsabilitate prietenii din offline şi din online – dacă eu îi expun viaţa continuu în public, în ochii unor oameni de care el nici n-are habar?