Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!
Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!
Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!
Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!
Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:
Maşini şi bloggeri – AUTOVOT 2012
Automarket.ro a dat startul voturilor în AUTOVOT 2012 – cel mai important concurs de tip Mașina Anului de pe internetul românesc. În paralel, se desfăşoară şi competiţia destinată bloggerilor din România: AUTOVOT 2012 – Mașina Bloggerilor.
Grade la Iaşi
Nici mai mult nici mai puţin de… – 15! Minus 15 grade! La o ora decentă… dimineaţă, după 9.
Azi nu
Azi n-am chef de scris despre azi… Toate ideile care-mi vin – nu au nicio legătură cu ziua de azi.
Azi mă simt ca ieri, ori poate ca mâine… dar, în niciun caz, ca azi.
În pielea lor: „Le permitem oamenilor să exteriorizeze ura pe care o simt pentru ei înşişi!”
Tot jucându-mă cu telecomanda, am nimerit… în pielea lor…(?!) La un film, de fapt – nimic impresionant. Şi, totuşi, eu am fost impresionată de câteva cuvinte pe care, de atunci, nu mai reuşesc să mi le scot din minte.
Doi doctori, chirurgi esteticieni, erau sătui de atâta falsitate în jurul lor. De frumuseţe artificială şi de minciună – pe care chiar ei le creau. Unul zicea că n-ar accepta în veci să-i pună nevestei lui silicoane, nici să-i mărească penisul feciorului. Şi atunci a răbufnit: Le permitem oamenilor să exteriorizeze ura pe care o simt pentru ei înşişi!
Unde-i cap – sunt şi picioare!
Încă de mică, mi-a plăcut să merg mult pe jos. În timpul liceului şi al facultăţii – pot să număr pe degete de câte ori am folosit mijloacele de transport în comun. După ce ne-am luat maşină, am promis că nu voi fi dependentă de ea. În mare, am reuşit. M-a ajutat şi încălţămintea, mereu comodă.
Recunosc, sunt una dintre acele femei pentru care pantofii cu toc sunt buni doar la ocazii deosebite. În rest, prefer să-i ţin în cutii şi să uit de existenţa lor. La uşa de la intrare am scoşi doar pantofi sport – care mă reprezintă, care au grijă şi milă de picioarele mele.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
