Formele prostiei
O fetiţă plângea, astăzi, de zor. Mama ei pusese o revistă în sacoşă, dar ea voia s-o ţină în mână. Pentru a o împăca, mama a scos revista.
– Uite, vezi, ai îndoiat-o!, a protestat pitica.
– Taci, nu mai vorbi prostii! Nu am îndoiat-o!
Luptă cu viaţa!
Am învăţat, în ultima perioadă, că fiecare ban contează. Că banul meu, singur, nu are nicio valoare. Dar, că banii noştri, ai fiecăruia în parte, puţini, puşi la un loc, pot face minuni. Minunea supremă nu înseamnă adunarea unei sume uriaşe – ci salvarea unei vieţi.
Am mai învăţat că, pericolul de-a descoperi că suferi de o boală pândeşte la orice colţ. Şi la orice vârstă. Oricât de sănătoşi părem astăzi, mâine putem primi o lovitură. E greu când există posibilitatea de a te ridica, dar pentru asta ai nevoie de sprijinul semenilor. E greu – pentru că sunt atâţia şi atâţia în stituaţia ta. Şi e greu, pentru că, cei din jur sunt, de multe ori, prea ocupaţi, prea săraci, prea grăbiţi ori… pur şi simplu şi-au pierdut bucuria de a mai crede în minuni. Privesc spre tine şi speră că te vor ajuta alţii… Şi se roagă ca ei să nu ajungă niciodată în situaţia ta…
Un tânăr spre care se priveşte astăzi este Andrei Burlică. Un absolvent exemplar al Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, un student la început de drum – al Facultăţii de Informatică de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Are 19 ani şi aplazie medulară în formă severă. Boala lui e caracterizată printr-o rarefiere a măduvei osoase, manifestată prin diminuarea numărului de globule roşii, de globule albe şi de plachete. Poate spera la o viaţă normală – dacă s-ar efectua, în Israel, un transplant de celule stem. Operaţia costă 250.000 euro. Iar părinţii sunt profesori…
Greşeli şi variante de rezolvare a lor
Ce faci atunci când îţi încalci unele principii – sub pretextul unei fapte bune? Ce faci atunci când te trezeşti şi îţi dai seama că ai greşit?
a) Mergi mai departe – oricum, momentul e consumat.
b) Încerci să dregi busuiocul – poate nu şi-o da nimeni seama că te-ai întors din drum şi ai şters urmele.
c) Îţi recunoşti greşeala şi faci tot posibilul s-o repari, în ciuda problemelor şi a nemulţumirilor care se vor ivi.
Frigul bagă tonetarii-n concediu
Nu ştiu prin alte părţi cum e, dar în Alexandru, în zona în care stau eu, e deschisă cam o tonetă din zece. Spre piaţă – şi mai puţin de atăt! Cred că era cazul ca tonetarii – patroni şi angajaţi – să mai stea pe acasă. Chiar şi din cauza unui concediu forţat de multele grade cu minus!
Baba şi Moşu’ vs. Tanti şi Nenea
Pe când avea mai puțin de 2 ani, Maria s-a uitat la o femeie care trecea pe lângă noi, a întins degetul spre ea şi a început să ţipe: Baba, baba!
Doamna, o bunicuţă cochetă, s-a oprit şi a întrebat-o: Poftim? Eu eram verde, albă, stacojie şi voiam să dreg busuiocul: E tanti! Spune tanti! La care Maria, mai pornită: Baba! Şi tot cu degetul aţintit: Baba!!! Mi-am cerut iertare şi apoi, dacă tot nu reuşise pământul să mă înghită, am încercat să dispărem cât mai repede din zonă.
Neglijarea copilului – păcatul suprem
Când te referi la violenţă te gândeşti, în primul rând, la bătăi şi, cel puţin, la înjurături. Vorbind despre violenţă la adresa copilului, te aştepţi să vezi un puşti cu vânătăi şi cu ceva rupt… Şi, totuşi, se pare că neglijarea este cea mai frecventă formă de violenţă la adresa copilui. Nu lasă urme de curea… însă distruge suflet, copilărie, viaţă…
Din 11.232 de cazuri de abuz – raportate în 2010 – în 7.642 a fost vorba de neglijare! Copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au făcut parte dintr-o familie – dar n-au ştiut ce înseamnă mamă sau tată! Asta pentru că oamenii din viaţa lor – femei şi bărbaţi – nu prea au habar că-s părinţi, nici nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta…
Sfârșit de ianuarie
O scuturare uşoară din umeri… şi e sfârșit de ianuarie. Luna se topeşte. Încă avem amintiri proaspete de la Crăciun, încă ne mai uităm pe fotografiile de la revelion… dar timpului nu-i pasă. El îşi urmează nestingherit traseul, indiferent de vreme, indiferent de vremuri, indiferent de şi faţă de noi.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase