Criză de fructe şi legume în Kaufland
Azi, când am ajuns în Kaufland-ul din Alexandru, era cam multă lumină.
În general, acolo, la intrare, e mereu forfotă. Fructe, legume, oameni, pungi şi cozi la cântar. Nu-i de stat, daca n-ai treabă…
Zi de părinte
Mă zăresc, pentru o secundă, în oglindă. Deşi e 12.30, sunt în pijamale. Experimentez nişte paşi noi de dans, pe muzică de copii. Sar şi par fericită! Femeie nebună…, îmi fulgeră prin minte. Numai un om fără ocupaţie dansează acum şi se maimuţăreşte. Alung repede orice gând rău şi continui distracţia.
R de la Rock şi Respect
Seara asta am petrecut-o ca nişte îndrăgostiţi, în familie, pe ritmuri rock. După o mulţime de peripeţii prin zăpadă… am ajuns, puţin trecut de ora 18, la Centrul Comercial Felicia. Concertul puştilor de la Kids Rock începuse.
Iubesc azi
* Pentru că e nouă zi în care am bucuria să exist.
* Pentru că iubesc în fiecare zi şi ar fi culmea ca pe 14 să fac o excepţie.
Cu ce se drege răul
Când au fost prima dată -10 grade, lumea era terminată de frig! Congel mai mare nu exista în mintea cuiva! După ce temperaturile au tot scăzut şi s-a ajuns la -15 grade, -20, -27 – maximul minimului a ceea ce-am văzut cu ochii mei – ziua de astăzi a fost considerată aproape una de vară!
O bunică specială
Nici nu ştiam că există Hora TV. Totuşi, în seara asta am auzit un fragment de pe Hora TV. Şi am râs cu lacrimi. Nu de fetiţa telespectator, care dorea să-i facă o dedicaţie bunicii ei, ci de ceea ce-a ieşit.
– Pentru bunica mea, care a împlinit 17 ani!


