Adevăratul coșmar din ziua Halloween și din fiecare zi
Vrei coșmar de Halloween? Și de fiecare zi? Hai cu adevărul! Demachiază-te. Dă-ți jos toate măștile de pe chip și din suflet! Renunță la aparențe! Dezbracă-te! Aruncă toate voalurile, toate filtrele și toate strălucirile!
Arată-ți iadul din suflet, din gândire și din cerul gurii! Îndrăznește să te privești în toată splendoarea! Dă-ți voie să te îngrozești. Țipă în gura mare: ăsta-s eu, monstrul monștrilor! Astea-s rănile mele! Ăsta e sângele meu și ăsta e veninul din mine!
Felices los 4
Falimentul duce la faliment și la ură – dar ura se poate vindeca prin iubire
„Am fost nervos” – mărturie despre starea în care te aduce mânia
Am cunoscut de curând un om simpatic și zglobiu ca un clopoțel. Măcinat de boli – interioare și exterioare. Cu urme vizibile pe față și pe trup. Mi-a zis senin: „Am fost nervos! Am fost nervos tare! Și, când m-am enervat odată…”
A făcut semn cu mâna spre jumătatea de față picată, cu ochiul aproape închis. E așa de ani de zile. Acum, cu chipul transformat, cu un picior cangrenat, cu vârsta la pachet… zâmbește, comunică, se bucură. Se vede că și-ar fi dorit „rețeta” asta mai demult.
O rețetă pe care toți o știm – și de care ne lepădăm în orice secundă simțim ace care atentează la baloanele noastre doldora de mândrie…
Se spune că
Fidelitățile mor greu – un adevăr greu de… trăit
Fidelitățile mor greu, mi s-a spus cândva. Și-am rămas pe gânduri. Pentru că da, avem nevoie de idealuri, de modele. Și așa… devenim fideli, fani, dependenți de oameni ca noi – pe care uneori ajungem să-i divinizăm.
O fi de bine? Nu e. Căci apoi, când descoperim adevărul din fața ochilor – că și părinții noștri, și prietenii noștri, și soții noștri, și copiii noștri, și preoții noștri, și vedetele noastre-s oameni ca noi, cu neputințe, cu tot felul de căderi, dureri, dezamăgiri… ne tulburăm. Ne dezicem de ei ori, din contra, negăm realitatea. Nu-l cunosc pe acesta! Sau… nu, acesta NU poate face așa, nu are cum, el NU!
Un lucru e clar:
Când întrerupi firul unei povești… din teama de a deveni fericit
Uneori, poveștile se încheie înainte de a începe. Sub diverse pretexte. E mai comod să găsești motive decât să lupți. Să ieși din zona de confort implică riscuri. S-ar putea să te rănești. S-ar putea să pierzi… Iar asta cu adevărat te împiedică să crezi că s-ar putea să câștigi.
E mai comod să găsești o pietricică în drum, oricât de mică, și s-o consideri un munte.
Fugim din calea frumosului – și plângem de dorul lui…
Unii oameni lucrează cu frumosul. Sunt făcuți să îl observe, să îl creeze, să îl descopere dintre noroaie. Să ni-l înfățișeze. Unii oameni lucrează atât de frumos cu frumosul… încât ți-e teamă să le apari în cale.
N-ai vrea să-i sperii ori să îi scoți din mediul lor. N-ai vrea să le dai ocazia de a te examina și de a vedea că n-ai nimic frumos de oferit…
E așa o… teamă. Și, totuși, nu se poate să nu te întrebi: dar dacă ei chiar ar observa frumosul din tine și l-ar scoate la lumină?!