Motive pentru care urmăresc o competiție – show tv

Dacă urmăresc o competiție – show tv, o urmăresc întorcând-o pe toate fețele, nu doar pentru a ține scorul.

Pe mine mă interesează cum pierd și cum câștigă oamenii. Cum se poartă în situațiile limită, cum își asumă sau nu greșelile, cum înjură sau nu, cum se dau cu fundul de pământ sau nu, cum se întristează, cum se bucură, cum vorbesc cu ceilalți, cum vorbesc despre ceilalți, cum își pun și cum le cad măști, cum cedează, cum se redresează, cum pun piedici, cum glumesc, cum invidiază, cum știu să respecte… și tot așa.

Nu o fac în stil de bârfă, nici ca să-i judec, ci pentru a înțelege mai bine oamenii, în complexitatea lor. Pentru a discuta cu Maria pe cazuri concrete, pentru a o lăsa să-și răspundă singură la unele întrebări, pentru a observa cum se văd din exterior anumite calități, dar și multele defecte pe care, în măsuri variate, cu toții le deținem.

Nu văd sezon după sezon, nu am persoane pe care să le divinizez – ba, din contra, uneori nici nu știu cine-s unele dintre „vedete”. Logic, sunt și eu om și-s subiectivă, îmi place mai mult de unii decât de alții și, pe parcurs, ajung să țin cu unii mai mult decât cu alții. Însă „plăcutul” și „ținutul” mi le formez prin observare, analiză, comportament. Unii concurenți devin, pentru mine, „mai câștigători” decât alții, chiar dacă nu ajung la final. Cu unii mă amuz, cu unii mă enervez, cu unii mă bucur, pe alții îi tolerez.

Încurcarea planurilor – eșec la analiză și la… comentarii

Cel mai greu mi-e, însă, când mai urmăresc câte o informație din online. Așa cum ne-am obișnuit (sau așa cum tot nu m-am obișnuit!), rubricile de comentarii devin ringuri de box, oamenii îi terfelesc pe concurenți, acuză organizatorii de mișmașuri, se ceartă între ei, se jignesc, se scuipă… văleleu!

Pe lângă faptul că se întrec multe limite ale bunului-simț, uneori am impresia că nici măcar nu urmăresc aceeași emisiune. Totul e „nedrept”, doar unii-s „cei mai buni”, restul nu merită – că nu-s favoriții mei sau ai tăi. Se încurcă fantastic planurile și discuțiile o iau razna.

„X nu merita să câștige! E super îngâmfat!” Ok… ce treabă are îngâmfarea cu perseverența și constanța de a face bine, corect, rapid probă după probă? Nu susțin ideea de a fi „îngâmfat” – dar asta e altceva, e din alt plan…

„Y e un concurent cu mult bun-simț! Merită să câștige!” E minunat că are bun-simț. Pentru câștig, însă, mai e nevoie de a fi în stare bună, de a merge mintea brici, de a se „alinia astrele”, de a avea și un dram de noroc atunci, fix atunci când e nevoie de un zvâc!

Răutăcisme din fața tv-ului și din spatele tastelor…

„Sigur a fost regizat! Altfel nu câștiga Z!” Când în finală ajung două echipe bune-bune, susținătorii se împart jumi-juma și, la final, jumătate dintre cei din public vor spune asta… Și o competiție sportivă are un rezultat. Prin urmare, și o competiție – show tv are rezultatul său, că ne convine sau nu.

Oricare ar fi concurenții, la orice moment ar fi ieșit din cursă… eu stau și mă gândesc cu groază dacă pot rezista tentației de a nu citi comentariile despre ei. Atâtea răutăcisme, atâtea comentarii gratuite, atâtea jigniri generalizate, atâta energie negativă… mi se pare cumplit! Pe lângă toate planurile pe care le-am discutat la început, cele pe care le analizez eu „psihologic”, comentatorii sar la beregata concurenților – oameni în viața lor de zi cu zi. Jignesc cariera, familiile, capul, inima, sufletul, problemele de tot felul… pe care ei doar le-au prins din zbor.

Nu poți fi iubit de toată lumea. Asta știu și eu pentru mine. Nu pot iubi pe toată lumea. Asta știu și eu. Dar – să fac sau să nu fac rău – asta e alegerea mea.