Ziua Sfântului Ioan Rusul – o zi în care n-am fost uitată!

Anul trecut, pe 24 mai, eram la București, la operația de strabism. Flancată de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și de ziua Sfântului Ioan Rusul, cu ajutor concret cerut și arătat al Sfintei Parascheva – după cum v-am povestit deja – mi-am luat inima în dinți și m-am lăsat pe mâna unor medici mai mult decât profesioniști. Totul urma să fie bine!

Înainte de operație, vorbeam cu Andreea despre Sfântul Ioan Rusul. Despre ziua lui. 27 mai, cum aveam să uit?! Tocmai Andreea îmi făcuse cunoștință cu el și, prin intermediul lui, la final de 2010, am trăit o „vindecare la minut” pe pielea mea!

27 mai, cum aveam să uit?!

După anestezie generală, operație, control post-operator și-o față de parcă fusesem bătută, pe 26 mai, seara, aveam să mă urc în microbuz și să revin la Iași. Pe drum s-a făcut „mâine”. Dar eu eram încă, în mintea mea, pe 26 mai.

Așa că dimineață mă trezesc pe la 8.00, buimacă, merg până la baie și mă întorc în pat, să nu cumva să-mi sară somnul. Totuși, tentația telefonului a fost mare – și-am zis să verific și notificările repede, repejor. De data asta, dependența mea m-a trezit. Căci primul mesaj pe care l-am văzut pe Facebook a fost cel dat de părintele Ioan Istrati care ne îndemna ca, de ziua Sfântului Ioan Rusul, măcar acatistul să i-l citim. Cum?! 27 mai, cum aveam să uit?! Era deja 27 mai!!! Am coborât la marginea patului ca leșinată.

Așa sunt uitați prietenii?!

Din nou și din nou… era și eu să uit de ziua Sfântului… Am citit acatistul printre lacrimi, printre aduceri aminte, ținând cărticica mai departe, mai aproape, cât să-mi ajut ochii să vadă mai bine.

Apoi m-am îmbrăcat, mi-am luat ochelarii de soare care să mai mascheze ochii mei roșii și umflăturile de prin jur, și-am plecat spre biserica din cartierul vecin, unde sunt o icoană tare frumoasă a Sfântului Ioan Rusul și o răcliță cu fesul și brâul lui. În vremuri bune, obișnuiam să-mi găsesc loc în biserică acolo, în apropiere, cât să stau în fața icoanei.

Acum ajunsesem deja târziu și era foarte aglomerat. Se citise deja Sfânta Evanghelie, iar părintele paroh Mircea Stoleriu  – cu foarte multe probleme de sănătate în ultimii ani – vorbea la predică despre tot ajutorul Sfântului Ioan Rusul și despre cum a mijlocit acesta ca părintele să mai fie încă în viață. Uimitoare mărturii! După ce și-a încheiat cuvântul, am mers să mă închin. Încercam să zăresc un loc cât de mic în care să mă așez acolo, mai în față. Nimic. Nici nu meritam, așa că nu eram supărată de asta. Dar eram amărâtă de toată încurcătura mea, de neatenție, de neprietenia mea, de nevrednicia mea…

Nu era o noutate, dar eram dezamăgită de mine. Din nou.

Făcând câțiva pași pentru a merge în spate, în biserică, m-am auzit strigată. O doamnă minunată, Elena-Silvia, pe care o știu din contextul slujbelor la care ne mai întâlnim când și când, îmi făcea semne să vin lângă dumneaei. Stătea – ați ghicit! – acolo, în locul în care voiam să stau și eu. La mică distanță de raclă, față în față cu icoana Sfântului Ioan Rusul (și cu Sfântul Nectarie!). Am mers acolo de parcă pluteam. Nu puteam să cred! Îmi curg lacrimi și acum, când scriu. Dar atunci parcă am dat drumul la un robinet. Fără zgomot, fără teatru… fără să le pot opri în vreun fel. Am simțit că-mi spăl ochii mei bolnavi și operați la picioarele Sfântului Ioan Rusul. Nu doar că nu era supărat pe mine… ci, de ziua lui, el îmi făcuse mie un dar atât de minunat!

Dumnezeu lucrează prin sfinții Lui și prin oameni! Iar în ziua de 27 mai 2021, Sfântul Ioan Rusul și doamna Elena-Silvia mi-au făcut mie bucurie mare! Într-un loc în care nu aveai unde să arunci un ac, Sfântul a ținut cont de mofturile unei aiurite…

În 2021, ziua Sfântului Ioan Rusul a fost o zi în care n-am fost lăsată să uit. Și-n care n-am fost uitată!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, pentru sfinții Tăi! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, pentru Sfântul Ioan Rusul, pe care ni l-ai dăruit nouă – prieten, exemplu de trăire duhovnicească, vindecător, ajutător, rugător pentru sufletele noastre!