Ziua Sfântului Ioan Rusul – o zi în care n-am fost uitată!
Anul trecut, pe 24 mai, eram la București, la operația de strabism. Flancată de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și de ziua Sfântului Ioan Rusul, cu ajutor concret cerut și arătat al Sfintei Parascheva – după cum v-am povestit deja – mi-am luat inima în dinți și m-am lăsat pe mâna unor medici mai mult decât profesioniști. Totul urma să fie bine!
Înainte de operație, vorbeam cu Andreea despre Sfântul Ioan Rusul. Despre ziua lui. 27 mai, cum aveam să uit?! Tocmai Andreea îmi făcuse cunoștință cu el și, prin intermediul lui, la final de 2010, am trăit o „vindecare la minut” pe pielea mea!
27 mai, cum aveam să uit?!
După anestezie generală, operație, control post-operator și-o față de parcă fusesem bătută, pe 26 mai, seara, aveam să mă urc în microbuz și să revin la Iași. Pe drum s-a făcut „mâine”. Dar eu eram încă, în mintea mea, pe 26 mai.
Cu mască și nas de Rudolf. Micile-mari minuni din vreme de pandemie
De ceva timp, am început să lăcrimez mai des. Simt miros înțepător – dezinfectanți din magazine ori de la spălătura străzilor, dar și mirosuri mai naturale… – și, hop!, încep să bocesc pe sub mască. O plăcere! Scot șervețele, șterg mâini, scot alte șervețele, șterg ochii… se rezolvă. Că nu-s prea mofturoasă de felul meu.
Zilele trecute, însă, după o tură din asta de plâns, când am dat masca jos aveam nasul roșu ca al lui Rudolf. Ups! M-am cam speriat! Mă ustura, interior, exterior, iar partea estetică – total inestetică! – era cea mai nesemnificativă. Va fi jale dacă încep să dezvolt vreo alergie, mi-am zis…
A trecut momentul. Dar au venit noi zile. Cinci minute de purtat mască – rezultat roșu și dureros. Roșul trecea, nasul în continuare se… simțea.
Șapte lucruri pe care le-am învățat de la prietenul meu
De la el am învățat să cred că binele învinge chiar și atunci când, omenește vorbind, pare imposibil.
De la el am învățat că și-n prietenie poți greși, dar recunoașterea greșelii și iubirea sinceră pot repara totul.
De la el am învățat să-mi păstrez demnitatea
Ziua lui – a Sfântului Ioan Rusul
Așa cum v-ați putut da deja seama, el este unul dintre dragii mei.
El este Sfântul Ioan Rusul, despre a cărui viață puteți citi aici.
Aşa sunt uitaţi prietenii?!
Era s-o păţesc şi eu, la fel ca bătrânul Nicolae. De fapt, într-un fel, am păţit-o deja. Deşi astă noapte, înainte de a mă culca, am citit acatistul Sfântului Ioan Rusul, nu am conştientizat că astăzi este chiar ziua lui! 27 mai!!! Ideea de duminică şi de sărbătoare, în general – mi-a şters puţin din minte aniversarea prietenului meu. Mi-e ruşine, dar mă şi bucur că, prin intermediul Andreei mi-am amintit şi nu a trecut ziua de tot. Mulţumesc!
Citindu-i acatistul, după toate discuţiile pe care le-a provocat postarea cu bibliile baptiste – am conştientizat, din nou, cât de mare şi de puternică poate fi credinţa ortodoxă! Sfântul Ioan Rusul este un model pentru noi toţi! El a îndurat multe pentru Hristos, dar nu s-a clintit din convingerile lui! A fost un un reper important, inclusiv pentru turci!
Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor
M-am tot confruntat cu o serie de atacuri la adresa ieşenilor care-şi permit să stea şi ei la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Ce, nu pot merge oricand la Mitropolie? De ce iau locul oamenilor veniţi de la atâţia kilometri depărtare?
În primul rând, ei nu iau locul nimănui. Pelerinii ştiu ce-i aşteaptă, atunci când pornesc la drum. Au ferma convingere că nu le va fi de ajuns o oră, nici măcar o zi, pentru a se apropia de raclă. Şi – greu de înţeles pentru mulţi – nici nu-şi doresc asta! Pentru că ei vin cu gândul de a-şi oferi timpul, statul în picioare şi în frig, ca pe o jertfă pentru dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.
Sfantul Ioan Rusul – marturii contemporane ale Iubirii lui Dumnezeu
Petru ca multe persoane m-au contactat si mi-au spus ca nu auzisera, pana acum, despre Sfantul Ioan Rusul – dar ca au fost impresionati de viata sfantului si de cele ce mi s-au intamplat mie, am decis sa mai scriu ceva.
Cu greu m-am hotarat sa aleg doar trei povestioare adevarate si minunate, din multitudinea de minuni pe care le-a facut, dupa trecerea la Domnul, Sfantul Ioan. Ele sunt o dovada ca, tot ce-i cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. Ca, oricat de mult am gresi, daca ne caim, putem primi mantuirea. Ca, sfintii nu urasc pe nimeni ci, din contra, ne indragesc mai mult decat, poate (cu siguranta), meritam.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase