Ați oferit Globuri cu suflet pentru David-Gabriel, băiețelul din glob!
Ceva peste 8.700 de lei și promisiunea a încă 50 de ore de terapie pe lună, timp de 12 luni, deci alți 12.000 de lei, care se vor acorda în tranșe lunare. Adică, în banii ăia vechi și în care ne exprimăm încă – mai liber și mai pompos – vorbim despre mai mult de 200 de milioane de lei pentru terapiile și pentru sănătatea lui David-Gabriel, bănuți adunați în jurul campaniei Globuri cu suflet. Slavă Domnului pentru toate!
Pentru bani – dar, mai mult decât atât, pentru prieteni vechi și prieteni noi, pentru oamenii pe care-i cunosc și pe care nu-i cunosc și care au, cu toții, un numitor comun: pur și simplu, le pasă!
Ca de obicei, mulțumirile sunt doar așa, în mare. Niciodată nu vor acoperi cum se cuvine bucuria mea și a părinților lui David-Gabriel. Sunt, totuși, necesare!
Și-o să încep fix în ordinea pe care o am pe lista pe care mi-am făcut notițele, de fiecare dată când am adăugat un ban în campanie.
Bucurie într-o cutie – prietenii, familia și Crăciunul
E greu spre imposibil să nu ne gândim că numai mâine nu-i poimâine, și bate Crăciunul la ușă. Atmosfera asta e una… deosebită – veselă, cu planuri, cu apropiere de Doamne-Doamne și cu un mini-haos în alegerea darurilor pentru cei dragi.
Nu vorbesc aici despre obligații sau despre cadouri luate în fugă doar așa, ca să fie. C-ar exclude „dragul” din ecuație și nu m-ar interesa. Vorbesc despre alegeri care, chiar dacă se fac pe ultima sută de metri, sunt din suflet, pentru suflet.
Băiețelul din glob – Globuri cu Suflet pentru David-Gabriel
Citiți despre rezultatele campaniei: aici. Mulțumesc!
***
Pe Radu l-am cunoscut acum un an și jumătate, când m-am angajat la Doxologia. L-am văzut mereu ca fiind omul cel vesel și amabil, care salută de la depărtare și care, în orice situație, te întâmpină cu un zâmbet. Un om simpatic și fără de griji, cu un calm aparte și cu o tonă de energie! Încadrându-l în acest tipar și neavând niciodată prea mult timp de discuții – el fiind mai toată ziua pe drumuri, la volan, eu fiind mai toată ziua în scaun, la birou – în decursul unui an nu mi-a dat niciodată prin minte să-l întreb cum se simte. Bine! Cum altfel?…
La începutul verii, i-am auzit vocea pe scări și-am auzit și murmur de copilaș. Așa că am strigat fericită după el, să intre în birou. Nici nu știam că e însurat, dar să-l văd lângă un prunc era cu atât mai fantastic! Și-a intrat pe ușă, cu David-Gabriel în brațe. La fel de vesel, la fel de viu, la fel de simplu. Iar eu, dacă nu eram pe scaun, m-aș fi prăbușit!
Imaginea celor doi, lipiți unul de altul și iubirea lor mi-au rămas întipărite pe creier. Am plâns mult și plâng și acum, când scriu – și nu pot să-mi iert că pot trece atâta vreme pe lângă și printre oameni, fără să-i cunosc! Fără să le simt și fără să mă străduiesc, măcar, să le alin suferința. Căci, un om care zâmbește nu este neapărat un om fără probleme – ci este, în primul rând, un luptător! Un om care acceptă provocările și, fără a se lamenta, face tot ceea ce-i stă în putință ca să schimbe destinul!
David-Gabriel are 4 ani și 9 luni. Acum trei ani, părinții lui, Radu și Andreea, știau că ceva este în neregulă cu micuțul. Diagnosticul a tot întârziat să apară dar, când a fost dat, a zdrobit totul în cale… tulburare generală de dezvoltare și tulburare de spectru autist.
Dintr-o vinere în alta…
Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!
Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.
Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.
Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.
Anda Epure. Și-am murit și eu un pic…
Încă de pe primele liste ale celor care au murit în incendiul de la Colectiv am văzut un nume de familie… Epure. Nu e cel mai rar nume de pe pământ… dar l-am văzut acolo, derulându-se pe ecran și l-am citit cu sufletul strâns.
Apoi, mă sună frate-meu: Ai văzut lista?! E o Anda Epure acolo! Doar știam că nu ești tu, dar mi-a înghețat sângele în mine!…
Eu sunt Anda Elena. Ea era Anda Ioana. Eu am numele schimbat de ceva ani, dar pentru mulți am rămas, încă, Anda Epure.
Și mulți s-au gândit la mine – au sunat sau au întrebat apropiații dacă e doar o coincidență sau dacă pentru mine trebuie să se roage acum…
Deocamdată, eu mai sunt pe aici. Mulțumesc pentru grijă și îmi pare rău pentru suplimentul de tensiune creat! Dar asta nu ne împiedică să ne rugăm pentru sufletul Andei Ioana. Chiar și pentru un (fost) nume de familie, eu nu cred că o voi uita pe Anda prea curând din rugăciunile mele…
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Iar familiei și celor dragi ai ei să le dea puterea să trăiască și s-o pomenească!
Update
Aici e pomelnicul cu toți cei 64…
Rocker, om, aproapele nostru
Am avut un șoc zilele astea, când a trebuit să ne rugăm pentru rockerii din Colectiv – fără să-i numim rockeri! Am fost asaltați de prieteni, de simpli cunoscuți și de necunoscuți, care și-au exprimat revolta: Oameni, nu rockeri!… Ni s-a mai spus că nu avem pic de milă, că suntem cretini încuiați, că măcar acum ar trebui să lăsăm jignirile la o parte. Am rămas privind spre unele comentarii – ca venind dintr-o altă lume. Nu i-am catalogat în niciun fel pe combatanți, dar am ținut cu dinții de cuvântul ăsta, de adevărul acesta, de bucuria aceasta – de rocker.
Pentru că, deși rockerului i-au fost atribuite de către unii și caracteristici automate, precum satanist sau ateu – definiția/ sensul real al cuvântului rocker este:
Steaua fără nume
În luna mai, anul acesta, am fost la premiera spectacolului „Steaua fără nume”, la Ateneul Tătărași. Am ieșit de acolo învăluită într-un amalgam de emoții, de întrebări, de zâmbete și lacrimi. Și… recunosc, am fost atât de răvășită și, într-un final, de egoistă, încât n-am putut să vă povestesc trăirile mele. Ideile îmi galopau în minte și în suflet, dar nu voiau să iasă la suprafață. Până la urmă, cine sunt eu să vorbesc despre dragoste, despre fascinația lumii de altădată, despre suflete pereche, stele fără nume, iubiri împărtășite și neîmpărtășite?…
Apoi, am regretat starea de slăbiciune care mă cuprinsese! Adică, păstrând totul pentru mine… v-am negat vouă șansa de a petrece o oră și jumătate într-o gară și într-o altă viață!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
