• Competiţii

    Simte-te Biz!

    Am primit şi am acceptat o provocare. Mi s-a cerut ca, într-un mod inedit şi creativ, să promovez Revista Biz. Să ajut o super cunoscută revistă din domeniul afacerilor să devină şi mai cunoscută. Nu e uşor. Nu e ca şi cum ai da Like la o pagină, în speranţa că soarta îţi va pregăti un câştig măreţ. Tocmai pentru că nu e aşa, mă implic astăzi în campania de creştere a recunoaşterii brandului Biz – lansată de Blogal Initiative şi de, logic, Revista Biz.

    Pe cât de creative (sau nu) îmi vor fi ideile, pe atât de simplu le voi expune, aproape cu liniuţă. Nu merită să vorbesc mult şi să plictisesc inutil, atunci când scopul este altul. Aşasar… să începem!

  • Haz de necaz,  Hopa tropa prin oraş,  Secvenţe

    Opera – în cuvinte de copil

    La spectacolul magic au participat foarte mulţi copii. Mai mari, dar şi mici. Copii pe care n-ai putea să-i duci încă într-o sală, la un concert, pentru că n-ar avea răbdare, putere de a sta în scaun prea mult timp şi, cu atât mai puţin – putere de a pune lacăt la guriţă şi de a arunca cheia.

    Pentru că aseară nimic n-a fost interzis, un baieţel din apropierea noastră a comentat continuu, a cerut explicaţii şi şi-a exprimat deschis bucuriile. Nu a fost deranjant, ci chiar simpatic şi amuzant. Un copil isteţ, plin de energie şi cu dorinţă de a învăţa. Cu spirit critic şi cu simţul umorului.

  • Bucurii,  Hopa tropa prin oraş

    Magia unui spectacol

    A fost ca un vis. A fost o realitate nemaipomenită! Un eveniment inedit a scos Iaşul din amorţeală! Oameni de toate felurile s-au adunat pentru a fi martori la un spectacol care a însemnat o provocare şi a arătat că se poate! Că se poate şi altceva! Că ideea de a oferi numai chestii tembele, pe motiv că aşa vrea publicul, e falsă. Sâmbătă seara, publicului ieşean i s-a oferit o felie de cultură. Şi-a funcţionat!

  • Hopa tropa prin oraş

    Cultură în natură – spectacol de sunet şi lumini pe esplanada Teatrului Naţional (17 septembrie, ora 20.00)

    Am preferat să ofer informaţia de bază dintr-o singură răsuflare, chiar şi cu riscul de a crea un titlu foarte lung. Este vorba despre anunţarea unui eveniment mult prea fain, despre care ar fi de dorit să afle cât mai mulţi – şi dintre cei care mă citesc, de obicei, şi dintre cei care doar mai trag câte un ochi, din fugă.

    Mâine, Opera Naţională Română din Iaşi anunţă deschidrea stagiunii 2011-2012. Cu această ocazie, se promite, în aer liber, un spectacol inedit de lasere şi lumini, plus un program artistic nemaipomenit. Soliştii, corul şi orchestra vor avea ca scenă esplanada Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”

  • Hopa tropa prin oraş,  Secvenţe

    D’ale grădiniţei

    În dimineaţa asta, pe la 8, am ieşit din casă. Cu treburi. La ora aceea, nu am mai văzut elevi – ei se aflau deja la începutul primei ore. În schimb, m-am întâlnit cu mulţi copii, care se duceau la grădiniţă. Eu încă dormeam pe mine, ei păreau odihniţi şi pregătiţi pentru o nouă zi de aventuri, de întrebări şi de vorbă multă.

    Un băiat de vreo cinci ani medita:

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru suflet

    15 septembrie nostalgic

    Ştiu că şcoala a început deja. Am şi scris despre asta – şi nu tocmai cu optimism… Totuşi, nu pot ca azi să mă abţin. Să te rog să rosteşti şi tu 15 septembrie şi să observi dacă ai vreo reacţie.

    Pentru mulţi dintre noi, 15 septembrie este o amintire. Va fi şi o nouă descoperire – atunci când ne vom duce copiii la şcoală. Să rămânem, însă, la stadiul de amintiri. Pentru că am o surpriză. Două, de fapt 🙂