Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)
Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.
După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.
Mormântul din curtea Mitropoliei – descoperirea unui loc de taină
Locuiesc, de când mă ştiu, în Iaşi. Am trecut, în viaţa asta, de mii de ori prin curtea Mitropoliei. Nu doar pentru a intra în catedrală, să mă închin la moaştele Sfintei Parascheva ci, mai mult, pentru a merge de acasă în oraş, din oraş la serviciu, din oraş, acasă. Drumul prin curtea Mitropoliei este o scurtătură, un punct de legătură, o clipă de rugăciune, o plimbare prin centrul urbei.
Cu toate acestea, abia acum câţiva ani am descoperit un mormânt sfânt, o oază de linişte, o adiere de miresme care îţi taie răsuflarea. Pe partea dreaptă a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, foarte aproape de zidurile bisericii, mascat de panourile galbene, de şantier – se află locul de veci al Mitropolitului Iosif Naniescu.
Amintiri despre 11 septembrie 2001
Aveam 18 ani şi probleme în dragoste. În acea zi, am pus capăt problemelor. Am ajuns acasă obosită şi, într-un fel, eliberată. Ca niciodată, am adormit la prânz. Am avut un somn lung şi greoi, din care m-am trezit amorţită. Am găsit telecomanda prin preajmă şi am dat drumul la televizor. Era un film. Cu nişte turnuri foarte înalte, din care ieşea fum. Cu oameni îngroziţi şi cu un avion care s-a izbit de unul dintre turnuri.
Nu m-au încântat niciodată filmele de genul ăsta, aşa că am mutat pe un alt program.
00. Intru în competiţia SuperBlog 2011
În diferite ocazii, am făcut – pe acest blog – publicitate (de bine sau de rău) unor produse/ oameni/ momente. Aşa cum am crezut că e mai bine. Am avertizat atunci când am simţit că e nevoie şi sper că pe unii i-am ajutat să nu cadă în capcane. Am lăudat atunci când mi-a plăcut ceva şi când produsele/ momentele/oamenii au meritat. Nu am cerut niciodată vreun ban şi nu am acceptat să primesc niciun ban pentru a şterge o postare. Da… am avut parte, în firava mea existenţă de blogger, de nişte propuneri demne de dispreţ…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
