• Din online,  Drumeţii

    Olimpici, bloggeri şi cai

    Atunci când am fost la Seara Naivă a Olimpicilor Ieşeni se vorbea despre un proiect tare frumos. În care, logic, am vrut să mă implic. Un proiect prin care să scoatem în faţă tinerii merituoşi. O parte dintre ei, măcar aşa – de un început bun. Pentru că Iaşul musteşte de excelenţă, dar noi ne încăpăţânăm să vedem mereu tot ce-i rău, prostesc, fără valoare.

  • Cerul şi pământul

    Luna, iar și iar!

    Luna îmi face mereu cu ochiul. Am o relație aparte cu ea. Iar astă noapte m-a făcut, din nou, să mă îndrăgostesc! Atât de frumoasă era ea, LUNA!

  • Hopa tropa prin oraş

    Lângă operă, sub artificii

    În seara asta, am încercat ideea teleportării. N-a funcționat. Prin urmare, a trebuit să accept faptul că voi întârzia la cea de-a doua ediție a concertului Magia Serii în Sunet și Lumină, care a deschis stagiunea 2012-2013 a Operei Naționale Române Iași.

  • Evenimentul,  Umanitar

    Fii şi tu alături de Andrei! (din culise)

    Aseară am fost în direct la TVR Iaşi, în emisiunea Est Meridian. Am fost în calitate de reprezentant al Evenimentul Regional al Moldovei – cotidian care susţine, după cum ştiţi, copiii speciali!
    Am vorbit despre Andrei Popa – tânărul de 17 ani care, în urma unor repetiţii de aerobic a căzut în cap – şi-a fracturat coloana şi a rămas paralizat de la gât în jos. Pentru recuperarea lui sunt necesari 100.000 de euro! Care se vor strânge! Sper! Pic cu pic!

  • Ale tinereţii valuri,  Drumeţii,  Maria-Paula

    Concediu la mare

    Îmi tot vine să amân scurta poveste de concediu, dar mi-e teamă că se întețesc ploile și mai vine și iarna – că expiră pozele cu marea cea frumoasă, cu soarele cel simpatic, cu nisipul cald și cu odihna de care ne-am bucurat! N-aș vrea să nu spun nimic despre perioada 22-27 august – primul nostru concediu în trei la mare!

    * Drumul de la Iași la Eforie Nord a însemnat, pentru Maria, cel mai lung timp petrecut vreodată în scăunelul de mașină. Așa că, am pornit noaptea, pe răcoare, pentru ca ea să doarmă și, astfel, să i se pară că numai ce-a închis și-a deschis ochii, și-a ajuns la mare. N-a fost așa, deoarece o treime din drum a stat trează, ne-a cântat și ne-a arătat soarele ce răsărea din farurile mașinilor.