Bucurii,  Hopa tropa prin oraş

Duminică vom putea intra în altar!

Frumoasă ca o mireasă! Așa zice George mereu, despre Biserica Banu. Și, într-adevăr, așa este! Mă bucură nespus noua înfățișare – hainele luminoase, de sărbătoare! Cu toate astea, nu pot prea ușor să-mi șterg din minte lacrimile care m-au năpădit în ultimii ani – atunci când intram în biserica aflată, aproape, în ruină.

Mult s-a mai zbătut părintele Dumitru Merticaru, ca să ajungem noi să trăim minunea de astăzi! Pe viața și pe sănătatea lui a revenit biserica la frumuseţea ei. Un monument istoric și de arhitectură al Iașului, atestat documentar încă din 1638, în perioada lui Vasile Lupu – era pe cale să devină o simplă amintire. Dar, slavă Domnului că nu s-a întâmplat aşa!

Duminică, 7 octombrie, biserica va fi sfinţită. Printre multele bucurii ale unei astfel de zile este şi faptul că se poate trece prin Sfântul Altar. Bărbaţi, dar şi femei vor putea intra să se închine, să sărute Sfânta Masă, Crucea şi Sfânta Evanghelie. Sunt rare astfel de momente, dar pline de emoţii!

Cei interesaţi să lase un pomelnic la Biserica Banu o mai pot face astăzi şi mâine, în intervalul orar 9-17. Şi cei de departe pot scrie (doar azi) un pomelnic online la adresa de mail: biserica.banu@yahoo.com Pomelnice se pot da oricând, dar cele de acum vor fi citite în ziua sfinţirii şi îngropate, apoi, la piciorul Sfintei Mese.

Sursă foto: aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *