La sfârşitul săptămânii trecute am fost să-i mulţumesc Sfântului Nectarie pentru ajutor şi pentru toată lumea bună pe care mi-a adus-o în cale – în campania ce încă se desfăşoară, pe blog, pentru fluturaş. Pentru că, v-am spus, l-am luat pe Sfânt ca ocrotitor. Pentru că Sfântul Nectarie e un prieten mai vechi de-al meu şi un punct de legătură cu familia Alexandrei – în casa căreia icoana lui stă la loc de cinste.

Coincidenţă – sau nu! – părintele paroh de aici a ajutat în numeroase rânduri fluturaşul, nu doar cu o mângâiere, ci şi din punct de vedere financiar. În biserica mereu deschisă, care poartă hramul Naşterii Maicii Domnului, Sfântului Ilie, dar şi hramul Sfântului Nectarie – era aceeaşi linişte care te cuprinde mereu. În faţa părticelei din moaştele Sfântului – simţi că lumea se opreşte în loc. Totuşi, ceva m-a marcat. L-am găsit pe părintele Petrică Lehaci îngândurat.