• Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Sfantul Ioan Rusul – marturii contemporane ale Iubirii lui Dumnezeu

    Petru ca multe persoane m-au contactat si mi-au spus ca nu auzisera, pana acum, despre Sfantul Ioan Rusul – dar ca au fost impresionati de viata sfantului si de cele ce mi s-au intamplat mie, am decis sa mai scriu ceva.

    Cu greu m-am hotarat sa aleg doar trei povestioare adevarate si minunate, din multitudinea de minuni pe care le-a facut, dupa trecerea la Domnul, Sfantul Ioan. Ele sunt o dovada ca, tot ce-i cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. Ca, oricat de mult am gresi, daca ne caim, putem primi mantuirea. Ca, sfintii nu urasc pe nimeni ci, din contra, ne indragesc mai mult decat, poate (cu siguranta), meritam.

  • Explicaţiuni,  Pentru suflet

    27 decembrie – Sfântul Ștefan

    *** Ștefan este un nume de origine greacă și înseamnă coroană, cunună.

    Sfantul Ștefan a fost cel dintâi dintre creștini care a luat cununa muceniciei. A fost omorat cu pietre, după ce a ținut o cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, Cel prezis de profeti și ucis de iudei.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Cum am mai cunoscut un sfânt

    Cum am mai cunoscut un sfânt? La nevoie… bineînțeles…

    Alăptam de aproape cinci luni și n-am avut niciodată probleme. La început, unele femei se cam chinuie. Li se întăresc sânii și dor, se fac răni, bebe nu știe să-și ia lăpticul… eh, probleme de mămică. Probleme de care eu am fost ferită. Până într-o marți seara. După atâta timp, nu am crezut că era cazul să-mi mai fac griji. Totuși, pe mine abia atunci a început să mă chinuie ceva.

    Mă durea sânul drept și se întărise, dar am zis că se rezolvă totul la următoarea masă. N-a fost așa. Miercuri mi-a fost cam rău toată ziua și am avut febră mare. Puneam batiste înghețate, din congelator, și în două minute erau calde… Să mă așez pe partea dreaptă… mai bine nu!

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    25 noiembrie – Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

    De multe ori, dacă nu e sărbătoare care să aibă cruce roșie, uităm că există sfinții. Noroc că ei nu ne uită pe noi! Astăzi este cinstită Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, cea mai înțeleaptă decât filosofii. O tânără din familie cu rang înalt, o tânără cu multe privilegii și cu studii pe măsură. La 18 ani era cunoscută pentru frumusețea și înțelepciunea ei.

    Aflând despre învățătura creștină îndrăznește să i se împotrivească împăratului Maxim Daia și refuză să se închine zeilor. „Cu adevărat, mare rușine este a fi cineva atât de orb și de nebun ca să se închine unor urâciuni ca acestea”.

    Împăratul o trimite în fața unui consiliu de 50 de filosofi păgâni, dintre cei mai iscusiți, crezând că aceștia o vor convinge să lepede dreapta credință. Dar înțeleapta Ecaterina reușește să dovedească celor 50 deșertăciunea zeilor. Urmarea a fost că toți acei filosofi au trecut la creștinism și au îndurat moarte martirică. Tânăra Ecaterina i-a convertit la credința creștină și pe împărăteasa Augusta, pe Porfirie – mai marele paznicilor împărătești și alți două sute de ostași.

    Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

    A suferit chinuri cumplite și a fost zdrobită de fiarele ascuțite a patru roți prinse pe aceeași osie. Într-un final, a fost decapitată. Nu a curs nicio picătură de sânge, ci lapte! A îndurat pentru Hristos și și-a dat sufletul în mâinile Lui. Nouă nu ni se mai cer astăzi asemenea sacrificii… dar și puținul de credință ni se pare greu de îndurat…

    Sfânta Mare Muceniță Ecaterina - Foto Florentina Mardari - doxologia.ro
    Sfânta Mare Muceniță Ecaterina/ Foto: Florentina Mardari/ doxologia.ro

    Vrednicei de laudă, Muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulțumire de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!
    [fragment din Acatistul Sfintei Ecaterina]

  • Din online,  Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    De la sfinte moaste, la mortaciuni

    O sarbatoare precum cea a Sfintei Parascheva starneste multe discutii. Si cum ne sade noua frumos sa procedam, de obicei scoatem in evidenta mai mult ceea ce putem judeca, decat ceea ce putem invata. Vedem imbulzeala, certurile, hotiile, vedem ipocrizia politicienilor si nu numai a lor, vedem capra vecinului…
    Pe langa toate acestea, apar marile si lungile dezbateri ale unor – culmea – creaturi ale lui Dumnezeu. Numarul comentariilor (frumos spus) – urate – depaseste orice imaginatie. Se vorbeste cu multa desteptaciune despre niste prosti care stau cu miile la cozi ca sa pupe (iarta-ma, Doamne!) – mortaciuni/ cadavre/ schelete. Se terfeleste credinta si se renunta si la ultima samanta de omenie/ dragoste/ suflet. Nu trebuie ca toata lumea sa creada. Dar macar sa respecte, ar putea.
    Am evitat pana acum astfel de subiecte. Dar recunosc ca, prima data cand am citit niste postari de genul, acum cativa ani, am plans. Apoi, cand am vazut cat sunt de multe, m-am ingrozit. Ieri am rabufnit, cand am observat ca inclusiv subiecte cat de cat decente, care vorbesc despre ipocrizia unor crestini, se finalizeaza tot prin comentarii care acuza si-si bat joc, de la A la Z, de orice. Ieri am oferit si eu, pentru prima data, replica.
    Nu se pot aprofunda teme religioase – si nici nu e cazul. Dar am simtit ca trebuie sa raspund. Ieri, undeva, am postat asta:

    Sunt multe de spus de rau. Iar daca vrem sa fim si mai rai, nimic nu ne opreste. Nici macar Dumnezeu – pentru ca El ne-a oferit libertate.
    Dar merita sa fim atat de rai si sa punem totul intr-o oala? Atat de drastici incat sa-i consideram pe toti pelerinii drept niste ipocriti si nu simpli credinciosi, poate chiar oameni buni? Sa-i vedem pe toti preotii niste hiene, cand unii chiar dovedesc ca au har? Sa fim atat de inconstienti incat sa punem semnul egal intre sfinte moaste si mortaciuni? N-o sa vin cu argumente religioase, ci pur umane si logice. Noi, noi astia care scriem, la doua-trei zile dupa moarte ne umflam, pocnim, putim. Apoi ne mananca viermii. Cum putem spune, referindu-ne la sfinti, ca sarutam niste cadavre? Nu inseamna chiar nimic faptul ca in sute de ani trupurile unor oameni au ramas intacte, ca miros frumos?
    De ce toti cei ce cred sunt nebuni, iar cei care neaga si reneaga au dreptate? De ce e mai usor sa-ti bati joc de credinta altora, in loc sa incerci macar sa-l simti pe Hristos? De ce e mai usor sa-i comentezi pe cei care fac o jertfa si vin de la sute de kilometri departare pentru a se ruga, pentru a cere, pentru a multumi…?
    Cat despre ieseni, in acest context, e adevarat ca ei o au pe Sfanta Parascheva mereu. Dar nu trebuie nici ei judecati atat de aspru. Ne place sa ni se spuna “la multi ani” de ziua noastra dar, na, gandim noi – si nu intotdeauna corect – sfintei ii putem spune si mai incolo… In plus, trebuie tinut cont ca, alaturi de Cuvioasa, mai vine ‘in vizita’ si un alt sfant, care nu e ‘iesean’, poate nici macar ‘roman’. Si atunci – vorbind strict pe caz – cati vor avea ocazia sa mearga la Muntele Athos ori in Cipru, ori in alta parte, sa salute un asemenea sfant?
    Nu oblig pe nimeni sa creada. Si nu oblig pe nimeni sa vorbeasca frumos. Dar nu pot sta cu mainile in san. Pentru ca, in general, cei ce cred se limiteaza la fireasca rugaciune – “Doamne, iarta-i ca nu stiu ce zic!”. Si asta conteaza mai mult decat niste vorbe aruncate in gol. Dar tot asta face si ca aici, in virtual, balanta sa incline spre cei care cred ca daca fac comentarii care mai de care mai bombastice si sfidatoare, arata cat sunt de atei, de necredinciosi, de nebatuti de Dumnezeu (pentru ca oricum Dumnezeu nu exista, nu?!)…
    E dureros. Si trist. Iisus nu a fost rastignit doar o data. El e rastignit in fiecare zi de noi, prin fiecare cuvant, prin fiecare gest. Si nu doar pentru ca-L hulim pe El. Pentru ca nu reusim nici macar sa ne iubim pe noi insine si pe cei ai nostri. Ce sa mai spunem despre straini ori vrajmasi…