Foame
Există riscul să murim de foame. Şi, atunci, prevenim!
Că, doar nu degeaba s-or forma şi cozile la bancomate!
Îmi BLOGez teama de a vorbi în public!
La viaţa mea, am fost nevoită, în diferite situaţii, să mă adresez unui public numeros. Am ieşit onorabil din scenă însă… mărturisesc… nu m-am simţit acolo ca peştele în apă. Vizibil sau nu, de fiecare dată am avut trac. Am simţit că tremură ceva din mine – mâna, glasul, inima… sau toate trei. Sunt emoţii constructive, mă consolez mereu. Dar, nu mă amăgesc cu atât!
Ştiu că se poate mai mult şi mai bine. Ştiu că deprinderile de a vorbi în public se învaţă şi, oricât de bună aş fi eu în spatele blogului, trebuie să fiu de zece ori mai ceva, atunci când dau nas în nas cu offline-ul.
Nota zero la igienă pentru multe şcoli şi universităţi din Iaşi
Chiar dacă pare o prostioară, ideea de la care s-a pornit e destul de serioasă şi de gravă.
Luptăm pentru rezultate deosebite la învăţătură, cerem performanţă, participăm la competiţii, susţinem că suntem cultivaţi şi avem un intelect rafinat. Suntem în stare să rezolvăm probleme dificile la nivel de olimpiadă, avem mulţi studenţi şi pretindem merite în exces însă, în marea majoritate a băilor din şcoli şi din universităţi nu există săpun. Cauza principală nu e sărăcia, ci dezinteresul. Un dezinteres colectiv devenit, de acum, focar de infecţie socială.
Unde-s PĂRINŢII?
Prietena mea dragă, Andreea, a trecut de la Praga prin România şi a ajuns la Bruxelles. Studiază de mama focului şi, în timpul liber, mai împarte cu noi din experienţele ei. Ieri, a ieşit să se relaxeze puţin, în părculeţul din apropierea casei. Auzise că se organizează o vânătoare de ouă şi era curioasă – voia să-i vadă pe micuţi în acţiune.
S-a întors dezamăgită. Nu de competiţie, în sine, ci de un alt aspect care, se pare, distruge lumea de la un capăt la altul.
Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim face trecerea de la postul de 40 de zile al Sfintelor Paşti la intrarea în Săptămâna Sfintelor Patimi ale lui Hristos. După ce Iisus îl înviase pe prietenul Său, Lazăr, care fusese mort timp de patru zile, mulţi dintre iudei au început să creadă în El. Din păcate, tot mulţi, îl invidiau şi-L duşmăneau.
Hai cu lecţia de bun-simţ
Astăzi a fost o zi în care, mai mult ca niciodată, am simţit ca sunt luată de proastă. Că mi se dau sfaturi şi mi se impun chestii despre cum să-mi fac treaba – de la persoane nu tocmai avizate. Ok, înţeleg. Sunt jurnalist, deci sunt, automat, un om rău. Caut doar sânge şi porcării, nu ştiu ce e aceea etică, uneori scap din lesă şi muşc. Le accept pe toate, pentru că m-am săturat să explic lumii că, acolo unde lucrez eu, mi se respectă munca. M-am săturat să explic că dau şi ştiri de bine, iar atunci când e ceva de rău, dacă oaia neagră va accepta să ofere o declaraţie şi nu va alege varianta de a-mi trânti uşa ori telefonul în nas, va echilibra semnificativ articolul.
Încerc să-mi fac treaba, cum pot eu mai bine. Onest. Chiar dacă fac parte dintr-o lume în care-s privită drept bau-bau. În contexul ăsta, mă disperă la culme să mi se dea lecţii. Nu-i vorbă, de învăţat am până la moarte şi dincolo de ea! Numai că, mai depinde şi de lecţii…
Omul invizibil
Eu scriu, dar cuvintele mele se lovesc de tastatură şi se imprimă cu tuş din ala… jucăuş… care dispare. Literele nu vor să rămână fixate pe ecran, iar gândurile zboară aiurea, prin veşnicie…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
