Păuni de Praga
Trăiesc într-un părculeţ dintre blocuri. Pe iarbă, pe asfalt, în copaci, la ferestre. Le place să fie admiraţi şi fotografiaţi. Se simt bine în penele lor!
Alege imaginea FELICIA!
Atunci când văd o reclamă, când mă uit pe un afiş, pe o broşură… pe orice înseamnă material publicitar – am dorinţa şi chiar pretenţia ca personajul care prezintă acţiunea să se integreze în decor. Să-mi transmită încredere şi motivaţie, provocare şi satisfacţie. Dacă un om – imagine a unui produs ori a unei firme – pozează plictisit, doar cu gândul la banul pe care-l va câştiga, fără să se implice emoţional, fără să creadă în ceea ce-mi transmite… atunci prefer în locul lui un copac. Sau un gard. Până şi un gard, pus într-un context favorabil, poate fi mai expresiv decât individul potrivit – într-o oarecare măsură, în campanie – dar nepăsător în acţiunile sale.
În această perioadă, se caută imaginea FELICIA. Deşi e departe de casa noastră, pot spune că, la Centrul Comercial FELICIA am abonament. Ajung acolo constant, pentru cumpărături multe, mari sau mărunte dar, mai ales, de calitate. Şi eu, şi George suntem fani! Prin urmare, vrem ca oamenii aleşi, care vor transmite mesajele FELICIA, să fie pe placul nostru.
Promisiuni de 1 Aprilie
După ce am pus în practică o păcăleală anul trecut… şi după ce greu mi-am revenit din păcăleală şi din remuşcări… anul ăsta am gândit de o mie de ori înainte de a porni la scris.
La un moment dat, voiam să-mi modific data naşterii pe Facebook şi să mă sărbătoresc astăzi… dar m-am răzgândit. Într-un final, am decis să nu mai mint pe nimeni ci să mă mint, frumos, doar eu pe mine!
Iaşul universitar
Titlul nu are legătură cu portalul cu acelaşi nume. Însă… are legătură Iaşul studenţilor… şi al rectorilor… şi al decanilor… şi al tuturor indivizilor care fac parte din sistem.
Suntem într-un oraş care are cinci universităţi de stat şi câteva private, dintre care una iese mereu în evidenţă şi ştie să-şi facă imagine. Cuiul meu este împotriva instituţilor de învăţământ superior de stat şi împotriva celor care se poartă acolo ca pe moşia lor. M-am săturat să nu mi se răspundă la telefon, să nu fiu primită în birouri, pe motiv că nu mi-am făcut anunţată prezenţa (cum, dacă nu ştii să foloseşti mobilul?!), să nu mi se ofere informaţii de bun simţ, PUBLICE!
Marea îngrădire
Îmi place să mă păcălesc cu ideea de libertate. Îmi place să fiu liberă! În gândire, în vorbire, în exprimarea sentimentelor… în orice! Şi să execut comenzi… ori să mă supun regulilor – având impresia că fac asta pentru că aşa e firesc, pentru că sunt educată, pentru că ar fi urât să procedez altfel.
Când mi se pun piedici, doar ca să mi se arate că nu-s liberă, ci extra limitată în timp şi spaţiu, mă crispez. Când mi se pun garduri – la propriu! – doar ca să mi se amintească de faptul că iarba nu-i a mea, ci a urmaşilor, urmaşilor mei, mă înfurii! Înţeleg că un gard înseamnă delimitarea unui spaţiu privat, dar nu înţeleg ce caută gardurile într-un parc!
Inteligenţa emoţională la locul de muncă
Am scris, mai demult şi cu foarte mare drag – despre inteligenţa emoţională. Este un subiect care mă pasionează şi care m-a făcut să pot spune şi despre mine că… sunt inteligentă! 🙂 Lăsând gluma la o parte, inteligenţa emoţională este o componentă extrem de importantă a vieţii noastre.
De aceea, atunci când am intrat în posesia cărţii Inteligenţa emoţională la locul de muncă am lecturat-o din scoarţă în scoarţă. Sincer, mie mi s-a părut destul de firesc tot ceea ce se scrie Paz Torrabadella acolo. În acelaşi timp, am conştientizat faptul că prea puţini se folosesc, cu adevărat, de inteligenţa lor.
Puterea vântului
Nu degeaba mi-e mie frică de vânt. Astăzi, dacă eram cu trei paşi mai în faţă şi puţin mai la dreapta, cădea o uşă pe mine. O uşă de termopan, cu sticlă. Smulsă din ţâţâni – de vânt.


