Ta-ta-tani!
Când eram mică, ziua de 8 martie era Ziua Mamei. Apoi, am crescut. Ziua Femeii nu a mai însemnat nimic pentru mine. Poate, pentru că nu m-am simțit niciodată… femeie – la modul acela cochet, fițos, războinic!
În dimineața aceasta, de 8 martie 2012, când mi s-a urat Ta-ta-tani! (La mulți ani!) – am inflorit. Astăzi e, într-adevăr, ziua mea!
ZOOM art fusion Festival
Acum ceva timp, am fost invitată la o întâlnire, pentru a-mi fi prezentat un proiect. Un proiect care mi-a plăcut şi la care, mărturisesc, mi-aş fi dorit să pun umărul, împreună cu ai mei colegi bloggeri. Din varii motive, ideea aceasta nu a trecut la un… next level. În schimb, ideea organizatorilor a crescut şi s-a dezvoltat frumos. Rezultatele se vor vedea acum, la acest sfârşit de săptămână.
Dacă eşti din Iaşi, tocmai ai primit o invitaţie specială la ZOOM art fusioin Festival!
Ziua a şaptea
După cum o parte dintre voi şi-a dat seama… m-am întors la serviciu! Nu prea (mai) este o noutate. Astăzi sărbătoresc deja ziua a şaptea de muncă! Adică, da – şapte zile întregi, pentru că nici sâmbătă, nici duminică n-am dormit. Unii încă se minunează când aud că duminică, la prânz, plec spre redacţie – dar, fraţii mei, nu vă întrebaţi niciodată cum de lunea sunt ziare la chioşc? 🙂 Sâmbăta este, în general, liberă. Dar, mai puţin liberă atunci când se întamplă evenimente precum vizita premierului şi a miniştrilor la Iaşi…
Aşadar. M-am întors în câmpul muncii. După un an şi opt luni. Şi-am intrat direct în acţiune, fără timp prea mult de respiro. Campania Mărţişor de jucărie era în plină desfăşurare – şi nici de material pentru ştiri n-am dus lipsă. Am anunţat pe aici că sunt bizi şi am scris doar cât să nu uitaţi că exist. Sper că n-aţi uitat, nu? 🙂 M-am suit în pat după ora 2, în fiecare noapte şi m-am trezit mai devreme decât îmi intrase în reflex. Dar, gata! Suntem în ziua a şaptea, de acum! Dacă am supravieţuit şapte pietre (ăăă, zile!), înseamnă că nu veţi scăpa de mine prea curând!
Timpul tot în postări l-am gândit… dar, din păcate, prea puţin s-a materializat. Aşa că, voi face un mini-rezumat.
Mărtişoarele au ajuns la Hărpăşeşti!
În dimineaţa asta, am fost la Hărpăşeşti. Am dăruit copiilor, la propriu, mărţişoare de jucărie! Şi bomboane! Şi zâmbete! Şi material de studiu! Am primit, la schimb, zarvă mare, bucurie şi satisfacţii!
De acolo, am aterizat direct în redacţie. Şi-am lăsat scrisul, pozele şi gândurile pe mai târziu. Ajunsă apoi acasă, am dat peste un comentariu care m-a făcut să retrăiesc secvenţele de dimineaţă. Un comentariu pe care îl voi copia şi aici:
S-au strâns mărţişoarele de jucărie!
Uneori, nu e nevoie decât să-ţi faci curaj şi să demarezi un proiect. Apoi, minune!, parcă vine totul de la sine! Mărţişor de jucărie a pornit cu dorinţe mici şi a ajuns să crească mare – mai ceva ca Făt Frumos! De-a lungul acestei campanii am avut parte numai de surprize plăcute şi de oameni de-a dreptul fenomenali! N-o să-mi ajungă zilele să mulţumesc pentru implicare, pentru promptitudine, pentru bunătatea voastră! Abia aştept să vină mâine, pentru a merge la copiii de la Hărpăşeşti şi la doamnele educatoare, pentru a trăi emoţia alături de ei şi pentru a le împărţi darurile de la voi!
Însă, până mâine, e nevoie să fac o prezentare, măcar pe scurt (deşi e imposibil aşa ceva!) a tot ceea ce s-a adunat. Pentru că, ar fi păcat ca patul nostru din hol, plin de toate cele, să nu ştie ce-a ţinut în spate în aceste zile. Şi, pentru că vreau şi încerc să fiu cât mai transparentă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
