După o dimineaţă destul de agitată, la întoarcerea de pe teren spre redacţie, am trecut pe la el. Aveam nevoie de un strop de linişte, pe care oricând mi-l oferă, necondiţionat. Am sărutat crucea, apoi m-am aşezat cu fundul pe-o bordură şi mi-am sprijinit spatele de gard. În timpul ăsta, am mâncat o îngheţată şi mi-am lăsat gândurile să zboare. Era umbră şi răcoare şi, parcă, mă aflam într-o altă lume. Nu mă mai minunează stările astea, pe care le trăiesc în preajma lui. Nu-mi mai pun demult întrebări. Doar mă bucur de moment şi caut să absorb tot binele şi toată liniştea de acolo – pe mai târziu.
Aparatul de fotografiat îmi atârna în gât, ademenitor. Aşa că, după ce am terminat îngheţata, mi-am ascultat instinctul. Şi-am făcut noi poze. Aparent, aceleaşi – parcă mereu altele…