Decembrie românesc…
În învălmăşeala asta de colinde şi colindători, de comercial şi de banal… sunt, încă, versuri şi voci în stare să te cutremure.
La mulţi ani, România!
În ciuda a tot şi a toate, chiar mă simt bine în pielea mea de român! Mă simt bine şi mă bucur atunci când spun şi mi se spune La mulţi ani! E zi de sărbătoare!
Viaţă (şi moarte) de câine
Cred că ştii deja că, în Camera Deputaţilor a fost adoptată Legea privind câinii comunitari. Mai bine ar fi adoptat câinii… În realitate, maidanezii au fost aruncaţi peste gard, în grădinile administrațiilor locale. Astfel, primarii din fiecare localitate sunt puşi să facă sondaje, referendumuri, adunări pe cartiere – pentru a întreba lumea care-i soluţia corectă: adunarea câinilor în adăposturi, eutanasierea lor dacă nu sunt adoptaţi, ori îngrijirea acestora până la adânci bătrâneți?
E puţin stupid. Pentru că, se ştie deja că adăposturi sunt puţine şi vai de steaua lor. Pentru că, dacă existau adăposturi decente, iar câinii erau sterlizaţi cum trebuie, nu mai vorbeam astăzi despre 500 de mii de patrupede ale nimănui. Ale nimănui, impropriu spus. Câinii sunt comunitari… Asta, în timp ce copiii sunt ai străzii…
Românii sunt oameni buni
Am învăţat să vorbim despre noi ca despre ultimii oameni. De teamă să nu ne ia alţii peste picior, ne plecăm capul şi debităm prostii. Uneori, defectele ne sunt, parcă, motive de amuzament şi de mândrie. Şi aşa ajungem să ne jignim noi pe noi, uşurând treaba celor care nu fac altceva decât să arunce găleţi de noroi peste numele de român.
E păcat. E păcat că, la o simplă căutare pe Google, afli că românii sunt…
Repet. E păcat. Mai ales că ştiu cum sunt romanii. Ştiu asta în calitate de român, în calitate de român care a vorbit cu mulţi străini veniţi în România, în calitate de român ieşit din ţară. Românii sunt oameni buni. Sunt deştepţi, frumoşi, visători, credincioşi, amuzanţi, creativi. Românii sunt valoroşi! Ca în fiecare caz, în orice pădure există şi uscăciuni. Puţine… multe… dar nu mai multe decât pădurea. De aceea, sprijin acţiunea dulce a celor de la Rom.
Maşină pe şină
Nu e tren, nu e tramvai…
E-o maşină… şi-i pe şină!
VI. Plimbare cu Mocăniţa
A trecut mai mult de-o lună şi serialul drumeţiei noastre pare ca nu vrea să se încheie. Să ne apropiem, totuşi, de final.
După Sighetul Marmaţiei şi după experienţa dureroasă de la Muzeul Memorial, am plecat spre Moisei, la mănăstire. Când am ajuns, se lăsase deja înserarea. Era frumos şi linişte, şi am stat ceva timp acolo, noi, Doamne-Doamne şi luna.
Apoi, ne-am întors din drum, ca să ne cazăm la Vişeul de Sus. Pentru că, de acolo, urma să luăm, a doua zi, Mocăniţa. Prin Vişeu ne-am plimbat mult şi bine, în căutare de un preţ decent la cazare. După cei 50 de lei plătiţi la Săpânţa, tarife de 120, 100, 90 de lei ne făceau să strâmbăm din nas. Am dormit cu 60 de lei la Casa Ionescu. Super condiţii şi o gazdă de nota 10!
Noaptea a trecut repede şi-n puf. Dimineaţă, am plecat spre gară şi am aşteptat, înfriguraţi, să testăm Mocăniţa :). Pentru că era extrasezon, biletul a fost mai ieftin cu 4 lei. Mai ieftin… dar nu chiar atât de… 41 de lei pentru adulţi, 35 – pentru pensionari şi studenţi.
Monştri şi moNstre
Că tot suntem în preajma lu’ Halloween ăsta… şi monştrii sunt la putere… mi-a trecut mie prin dovleac să vorbesc despre… moNstre. Nu ştiu, cred că-s soaţele monştrilor, că altfel nu-mi explic!… Tu ce zici?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
