• Pentru minte,  Pentru suflet

    Fugim din calea frumosului – și plângem de dorul lui…

    Unii oameni lucrează cu frumosul. Sunt făcuți să îl observe, să îl creeze, să îl descopere dintre noroaie. Să ni-l înfățișeze. Unii oameni lucrează atât de frumos cu frumosul… încât ți-e teamă să le apari în cale.

    N-ai vrea să-i sperii ori să îi scoți din mediul lor. N-ai vrea să le dai ocazia de a te examina și de a vedea că n-ai nimic frumos de oferit…

    E așa o… teamă. Și, totuși, nu se poate să nu te întrebi: dar dacă ei chiar ar observa frumosul din tine și l-ar scoate la lumină?!

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate

    Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.

    Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.

    Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.

    eu nu sunt eu - Anda Elena Pintilie

    De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri. Probabil că oamenii chiar cred, în sinea lor, că eu nu sunt eu. Probabil că e o scuză bună ca să se simtă în regulă atunci când își pun capul pe pernă.

    N-am de ce să conving cu forța

    De-a lungul vremii, unii care m-au rănit tare mi-au spus acel… „ai avut dreptate”. Sau… „tu chiar ești tu!”. Nu m-am simțit câștigătoare în vreun fel. Nu am simțit că mi s-a „reabilitat” imaginea, cum nici imaginea așa-zis stricată nu mă afecta.

    Din toată învălmășeala de oameni, de momente, de întâmplări, n-am pe creier decât o persoană. Pare de necrezut cum o singură persoană – exterioară complet casei și poveștilor mele de viață – mi-a făcut răul care să-mi rămână pe creier. Uneori dau întâmplător de ea pe Facebook și zâmbesc la multitudinea de citate motivaționale și la comportamentul său îngeresc. Probabil că încă mai crede că sunt eu Anda-cea-rea și că ea e persoana-din-povești-care-te-salvează-de-Anda.

    Am încercat cândva să-i vorbesc și să-i lămuresc toate părerile. M-am zbătut sincer. Apoi am înțeles că binele cu forța nu e bine. Și-am renunțat.

    Am pe creier omul nu pentru că nu iert sau nu uit sau mai știu eu ce chestie. Ci doar pentru că nu înțeleg cum aleg unii să trăiască în cumplită înșelare și să aleagă de la ei putere ce e bine, ce e rău, cine-s bunii, cine-s răii, cine minte, cine spune adevărul… și totul să fie pe dos! De ce ți-ai distruge sufletul în halul ăsta și de ce ți-ai face dușmani dintre cei cu chiloții și cu toate gândurile la vedere?

    ***

    N-am explicație. Nici vreo concluzie la cele povestite. Am doar o rugăminte. Lăsați judecățile în seama judecătorilor. Aveți grijă de sufletele voastre și fiți fericiți cu ce și cu cât aveți. Creșteți frumos, natural. Alegeți să iertați. Și să vă rugați pentru cei care vă greșesc. Nu e greu. E cumplit de greu. Dar e singura variantă.

    ***
    Citește și:

    * Doar eu – incompletă și imperfectă

    * Eu nu fac parte din lumea lui „altfel”

    Dar ȘI… 🙂

    * Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Jocul nostru cel de toate zilele: de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu

    Cândva, după o discuție importantă, îi trimiteam unui prieten un mesaj alambicat despre Dumnezeu. Despre promisiunile noastre omenești de a face orice pentru cei de lângă noi și despre imediatele renunțări. Despre piedici adevărate și piedici închipuite, despre veșnice schimbări de plan și de perspectivă, despre neputințe și iubiri abandonate încă de dinainte de a le descoperi.

    Jocul nostru cel de toate zilele de-a v-ati ascunselea cu Dumnezeu - cerul de la etajul 6

    Eh… eu v-am avertizat că e un mesaj alambicat. Cu ceva rime – departe, însă, de a putea fi numit o poezie. Acum mi-am amintit de el. (De prieten.) De mesaj. L-am recitit și mie, una, îmi transmite exact ceea ce voiam să spun atunci. De aceea, am hotărât să-i dedic o postare. (Prietenului.) Mesajului! 🙂 Da-i alambicat, mai știți?

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Cu mască și nas de Rudolf. Micile-mari minuni din vreme de pandemie

    De ceva timp, am început să lăcrimez mai des. Simt miros înțepător – dezinfectanți din magazine ori de la spălătura străzilor, dar și mirosuri mai naturale… – și, hop!, încep să bocesc pe sub mască. O plăcere! Scot șervețele, șterg mâini, scot alte șervețele, șterg ochii… se rezolvă. Că nu-s prea mofturoasă de felul meu.

    Zilele trecute, însă, după o tură din asta de plâns, când am dat masca jos aveam nasul roșu ca al lui Rudolf. Ups! M-am cam speriat! Mă ustura, interior, exterior, iar partea estetică – total inestetică! –  era cea mai nesemnificativă. Va fi jale dacă încep să dezvolt vreo alergie, mi-am zis…

    A trecut momentul. Dar au venit noi zile. Cinci minute de purtat mască – rezultat roșu și dureros. Roșul trecea, nasul în continuare se… simțea.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Trei daruri pe care le-am primit astăzi. Și-un cer

    cerul de pe 21 mai

    La predica de astăzi ni s-a vorbit despre cât de importante sunt dragostea și ascultarea de părinți! Deși om în toată firea și împărat mare, Sfântul Constantin a avut în mama sa, Elena, un bun consilier. Un sfătuitor! Un om pe care l-a respectat, pe care l-a iubit, de înțelepciunea căruia a ținut cont! Sfânta Elena este cea care i-a povestit despre creștini, cea care a pornit pe urmele Crucii Mântuitorului, cea datorită căreia creștinii au putut să iasă din catacombe și să se bucure de libertatea mărturisirii credinței, cea care a contribuit activ la zidirea de biserici! La finalul vieții, Împăratul Constantin a devenit el însuși creștin alături de mama lui – întocmai cu Apostolii!

    Oare mamele de azi mai pot naște sfinți?…

  • Doxologia,  Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”

    În martie 2019, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.

    Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media.  De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.

    interviu Doxologia - Anda Elena Pintilie - George Ogararu

    Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească

    acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!

    Și, totuși,  spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!

    Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!

  • Pentru minte

    Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!

    Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie

    ***

    Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:

    – Am luat un Foarte Bine la matematică!

    – Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.

    Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.

    Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.

    Anda Elena Pintilie

    Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.