Intrebari auto
1. Intre o masina care circula regulamentar si o vaca aflata pe mijlocul drumului – cine are prioritate?
2. Cat de bou poate fi un om care-si vede vaca in mijlocul drumului si nu schiteaza niciun gest si nicio teama, desi sunt macar cinci masini in apropiere?
Muschiulet de pui vs. crantanele
Un catel mic si latos se plimba cu stapana lui. Din sens opus, se apropie o bunicuta cu un pachetel in mana. Venea de la alimentara, probabil, cu o bucata de muschiulet feliat. Vede patrupedul, desface fericita pachetul, ia o bucatica de carne si se apleaca spre el.Stapana: Vaiiii, nu-i dati!, si-si ia, repede, catelul in brate.Bunica: De ce? E muschiulet proaspat de pui.Stapana: Nu mananca decat crantanele.Bunica (insista): Dar e proaspat!Stapana (amabila, dar iritata): Da, doamna, dar el mananca doar crantanele.Bunica: Ce-s alea?Stapana: Mancare speciala pentru catei. De la mancarea pentru oameni face… (se gandeste) bubite!Bunica (indepartandu-se agale, isi face cruce): Doamne, pazeste, ce-a mai aparut!Privit din exterior, a fost un moment comic. Pentru bunica, a fost trist. Dar, nici eu nu mi-as fi lasat cainele (pe care nu-l am), asa cum nu-mi las nici copilul, sa manance de la straini. Daca, sub chipul ei de bunica dulce se ascundea un gand… otravitor? Asa ca, mai bine, fiecare cu mancarea lui. Si cu bubitele lui 🙂Nu respir doar rautate, ci si dreptate: treburi de mantuiala in Iasi
Zice lumea ca-s nebuna… Ca-s perfectionista, visatoare, critica. Ba, chiar, sub protectia si sub curajul anonimatului, unii ma fac penibila.
Sapte pietre e un blog cu de toate. De toate bune si de toate rele. Daca scot in evidenta niste greseli si niste mizerii – sunt impertinenta, din punctul de vedere al celor patati. Aceiasi patati aplauda, mai apoi, atunci cand nu ei, ci inamicii lor, fac subiectul discutiei. Eu nu am inamici. Nici prieteni. Nu judec. Dar, observ. Sa fie un defect faptul ca nu-mi pastrez observatiile pentru mine, ci le impart cu voi?…
Nu scriu doar de dragul de-a scrie si nu uit niciodata ce-am scris. De aceea, ma intorc, uneori la subiectele care au creat valva – sau furturi intr-un pahar cu apa, mai bine spus – ca sa vad care mai e realitatea. Dupa atata introducere – astazi m-am decis sa va prezint doua realitati. Pornind de la doua postari despre si din Iasi: Lanturi pentru Alexandru cel Bun si Noua colectie de banci – marca Parcul Copou.
Relaxare pana mori – jocuri din copilaria de azi
Doua fete, de 8 si 9 ani, se dau in scranciob – cu randul. In timp ce una se leagana (Fata 1), cealalta (Fata 2) ii face vant si rosteste, ca pentru o terapie de relaxare:
Fanfara si spectacolul strazii
In seara asta, am fost invitati la Pizzeria Domneasca (aproape de Palatul Culturii).Pe langa pizza, suc, bere, inghetata, am avut parte de o surpriza-cadou. Mai bine de o ora, in strada a cantat fanfara. Lumea a umplut terasa si trotuarul, masinile incetineau sa vada spectacolul.Participanti la Romanii au talent – membrii fanfarei Rotaria Junior din Vaslui au facut senzatie! Mi-a placut mult. Mie, romanilor si chinezilor care lucreaza la Palas. Au fost niste momente speciale, pe care as vrea sa le intalnesc mai des in plimbarile mele prin Iasi.
A fost ceva iesit din comun. Nu parea locul, nici timpul pentru muzica si dans in strada. Dar, atat de bine s-a potrivit totul!
Pentru o clipa, am retrait secvente din Spania. Acolo, in orice orasel ajungeam, la fiecare sfarsit de saptamana era petrecere. Se dadeau spectacole in strada, se canta si se dansa, actorii interpretau diferite scenete, papusile uriase umblau printre noi, la unele muzee intrarea era libera… oamenii aveau motive sa zambeasca si sa uite, pentru o clipa, de griji.Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii
Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.
Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?
Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.
Cu picioarele curate
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
