Fără violenţă!
Mă enervează felul în care un protest paşnic şi civilizat degenerează în lupte de stradă. Mă enervează faptul că oamenii nu sunt lăsaţi să-şi spună of-ul şi sunt înjunghiaţi chiar de semeni de-ai lor. Mă enervează că niciodată mesajul nu e înţeles – ori măcar auzit – de cine trebuie.
Respect pe toţi cei care au participat, în aceste zile, la proteste. Pe cei care au îndurat frigul, au strigat şi au stat drepţi. Mi-e silă de cei care au instigat la violenţă – cei din faţă şi cei din ascuns. Se vede clar, chiar şi din puţinele imagini difuzate la TVR, că lumea poate fi calmă. Şi educată. Însă apar unii… care aruncă pietre, cărămizi, sticle, orice… în numele mulţimii. Pentru că aşa ştiu ei să facă dreptate şi pentru că li se permite să-şi facă dreptate în felul acesta. Din cauza lor (ori datorită lor…) se va putea spune că protestul a fost unul al huliganilor. Şi aşa se uită mai uşor ideea de bază – aceea care a scos lumea în stradă.
Instigatorii sunt împărţiţi în trei categorii.
Minţi bolnave
Am primit un mail în Spam, aparent de la REALITATEA.NET, cu titlul: Dramă în lumea manelelor: Florin Salam a fost împuşcat în cap!
N-am nicio treabă cu manelele dar, inevitabil, într-o lume presărată cu… de toate, cunosc, în mare, nume de manelişti şi unele zdrăngăneli de-ale lor… În fine. De fapt, nici nu contează că omul este manelist. Anonim să fie… tot nu e normal să afli despre el că a fost împuşcat în cap.
Iubire nebună
Se dezbate, peste tot prin presă, cazul fetei de 13 ani – care a născut. Un copil cu alt copil şi cu un tată al copilului în vârstă de 63 de ani… 50 de ani diferenţă, un abuz… ori o clipă de dragoste (în realitate, mai multe…). O nebunie. Lumea e puţin zdruncinată. Nici nu s-ar putea altfel. Se tot vorbeşte despre vârsta fragedă a copilei. O minoră. Şi de aici, tot tărăboiul.
Eu, când mă gândesc la situaţia asta, nu-mi pot imagina, în toată scârboşenia, decât un bunic care face sex cu nepoata lui. Gândul mi se duce şi mai departe de acest caz, la vestitele don’şoare – mari cucoane – după ce au devenit accesoriul unui moş cu bani. Dacă la violatori le-aş tăia – fără prea multe discuţii ori regrete – instrumentul muncii, la cei care doar se bucură de dragoste nu prea am ce să le fac. Decât să-i… invidiez… vor spune unii, care vor crede că de frustrată scriu ceea ce scriu.
Cum ajunge porcul… carne
Pentru că în neamul lui Pintilie nu se taie porcul la Ignat – mai corect spus, de ziua Sfântului Ignatie Teoforul… grohăitorul a fost sacrificat încă de joi. N-avea cum să scape, bietul, pentru că, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, doar oamenii-porci pot să-şi mai facă, în această perioadă, planuri pentru revelion.
Nu ştiu dacă, asemenea lui Prikoke, şi Ghiţă a lui Pintilie a fost sfătuit să fugă. Cert este că n-a făcut-o… Prin urmare, au rezultat următoarele poze:
Sfârşitul fiecăruia dintre noi
În ultima perioadă, am avut şoc după şoc, la aflarea unor veşti triste. Oameni relativ tineri s-au stins din viaţă, fără să dea semne, înainte, că ar suferi de vreo boală. Pur şi simplu. Să-i ierte Dumnezeu pe toţi şi să le odihnească sufletele în pace! Iar pe noi, pe cei încă vii, să nu ne lase să-i uităm. Să-i pomenim în rugăciunile noastre şi să nu trecem cu vederea faptul că şi sfârşitul fiecăruia dintre noi poate fi în următoarea secundă – mult mai devreme decât temutul sfârşit al lumii…
Ne culcăm uitând să ne facem o cruce, ne trezim şi ne începem o nouă zi fără să mulţumim pentru darul de-a mai fi. Luăm în râs cele sfinte, promitem că ne vom pocăi la bătrâneţe, că atunci vom posti, ne vom spovedi, ne vom împărtăşi… Ne credem eterni şi spunem că trăim clipa, fără să ne pese de ceea ce va urma. Totuşi… avem garanţia unui al doisprezecelea ceas?…
Semne de normalitate
Hai să vorbim despre… normalitate!
Ai nevoie de o…
de ajutor?
Poate la făcut ordine în casă, la reconstituit păpuşi, la reparat maşinuţe…
De fiecare dată când văd câte o jucărie dezmembrată, îmi amintesc de ideea dintr-un an trecut a unui ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Într-un exces de zel, acesta a propus cheltuirea unor multe grămezi de bani, pentru dotarea grădiniţelor cu păpuşi cu handicap.
Păi… nu ştiu cum să zic… Ar trebui să ai o neapărat o păpuşă fără o mână din fabrică? Eu cred că problema se rezolvă uşor… fără un handicap iniţial. Pentru că, aşa cum sunt copiii, reuşesc de minune să lase o păpuşă, un robot, un animăluţ de pluş fără mâini, picioare, ochi, nas… Şi, după ce-şi schilodesc prietenii – jucăriile preferate – îi iubesc, apoi, şi aşa.
Normalitate înseamnă… să iubești!
Copiii acceptă foarte uşor pe cei de lângă ei, indiferent de naţia lor, de culoarea pielii, de handicapuri. Copiii sunt stricaţi în timp – şi marcaţi pe suflet de către adulţii care se autointitulează normali şi care se cred superiori – doar pentru că reprezintă o majoritate.
Nicio păpuşă din lume, creată anume pentru a fi… defectă… nu va educa un copil, atâta vreme cât familia copilului şi societatea în care acesta se dezvoltă vor oferi, la orice pas, exemple opuse de comportament şi de atitudine.E timpul să încetăm să punem garduri şi piedici între noi sau să privim chiorâş la cei care sunt altfel. Nu e vina lor că sunt aşa. Şi nu e meritul nostru că suntem, cât de cât, mai bine. Mai mult decât atât – trebuie să fim conștienți că binele se poate lua oricând de la noi. Atunci – e mare posibilitatea să culegem ce-am semănat…
Să mulţumim, deci, pentru sănătatea pe care o avem şi să ne oprim din sportul de a pune etichete altora! Mai presus de orice defect sau calitate, suntem oameni. Fraţi. Făpturi ale lui Dumnezeu.
Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Nu doar astăzi – persoanele cu dizabilităţi merită respect! Şi dragoste. Şi un semn de normalitate din partea noastră!
Citeşte şi:
* STOP gândirii limitate!
* Distracţia unor suflete veninoaseViaţă (şi moarte) de câine
Cred că ştii deja că, în Camera Deputaţilor a fost adoptată Legea privind câinii comunitari. Mai bine ar fi adoptat câinii… În realitate, maidanezii au fost aruncaţi peste gard, în grădinile administrațiilor locale. Astfel, primarii din fiecare localitate sunt puşi să facă sondaje, referendumuri, adunări pe cartiere – pentru a întreba lumea care-i soluţia corectă: adunarea câinilor în adăposturi, eutanasierea lor dacă nu sunt adoptaţi, ori îngrijirea acestora până la adânci bătrâneți?
E puţin stupid. Pentru că, se ştie deja că adăposturi sunt puţine şi vai de steaua lor. Pentru că, dacă existau adăposturi decente, iar câinii erau sterlizaţi cum trebuie, nu mai vorbeam astăzi despre 500 de mii de patrupede ale nimănui. Ale nimănui, impropriu spus. Câinii sunt comunitari… Asta, în timp ce copiii sunt ai străzii…
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
