Joaca de-a planurile

Se spune că, dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, este suficient să-I povestești planurile tale. Eu cred că adevărul e undeva, la mijloc. Dumnezeu nu ne vrea fără planuri – dar nici nu ne vrea orbiți de ele, total convinși că voia noastră e aia bună, bătând cu pumnul în masă pentru coacerea urgentă a rezultatelor.

În viața asta mi-am făcut multe planuri. Unele s-au îndeplinit cât ai bate din palme, altele au avut nevoie de răbdare multă, de muncă multă, de lacrimi, de sudoare. Unele s-au pierdut pe drum, iar în fața altora a trebuit să cedez.

Uneori, să păstrezi ceva doare mai tare decât să renunți – mi-a zis cândva, cineva. Știa exact ce spune. Știam și eu asta. Lăsasem deja frânghia din mâini. Și, totuși, planurile sunt greu de smuls și din suflet. Mai ales dacă-s de suflet! Cum să-ți smulgi sufletul?…

Cu răbdare. Cu timp. Cu rugăciune. Cu acceptarea faptului că eu nu-s stăpână decât pe mine – și nici măcar atât. Planurile nu-s bătute-n cuie. Nici rigide. Și dacă se tot modifică pe traseu – mereu și mereu – o fi doar pentru că alt plan, mai bun, se meșterește prin univers! 🙂