Doxologia,  OAMENI - în fiecare zi,  Umanitar

Mesaj de la Mihai Neșu – despre bucuria Nașterii Domnului

Când am avut întâlnirea de la Oradea cu Mihai Neșu pentru a face interviul și clipul de prezentare al Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie”, a mai existat un moment special. Deoarece în cadrul Spectacolului de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei urmau să se strângă bănuți pentru transformarea Centrului de 200 de metri pătrați într-un Complex super necesar de aproape două hectare, am zis că e bine să existe un mesaj de la Mihai Neșu către spectatori. Un mesaj pe care să-l punem în sală, oamenilor, la finalul colindelor – după ce aceștia vor fi înțeles mai bine rolul și rostul inițiativei atât de importante pentru copiii și tinerii cu dizabilități.

mesaj de la Mihai Neșu - Mihai Neșu - - mesaj cu textul CRED la 8844

Sincer spun – și fără a fi ceva rău în asta – mă așteptam ca Mihai Neșu să mulțumească pentru prezență și să mai adauge câteva cuvinte despre Centrul de recuperare, despre nevoia de ajutor, despre importanța fiecărui bănuț, a fiecărui sms cu textul CRED la 8844.

Un mesaj de la un OM

Dar Mihai a mulțumit pentru prezență… și apoi a început să facă urări! Urări de Crăciun și de Anul Nou, punând accent pe importanța și bucuria Nașterii Domnului!

Uau! Mesajul pe care îl gândisem doar pentru cei din sală devenise, deodată, un mesaj fantastic pentru toți urmăritorii Doxologia și nu numai! Un mesaj de la Mihai Neșu = un mesaj de la un OM adevărat, de la o minune de OM! Un mesaj cu suflet, care a depășit orice graniță a calculelor lumești și bănești atât de importante! Un mesaj de o finețe și de o sensibilitate aparte!

Și tocmai de aceea astăzi, în prima zi de Crăciun, pun mesajul lui și aici, pe blog. Să vă bucurați și voi! Și să nu uitați că puteți face o faptă extraordinară, cu doar 2 euro pe lună! Nu ezitați să spuneți CRED la numărul 8844! Cred că împreună putem da mâna cu Mihai Neșu într-o faptă mai mult decât bună!

Citește și:

* Mihai Neșu – minunile merg mai departe

* Să fim alături de copiii cu dizabilități din România – fiind alături de Mihai Neșu!

UPDATE!

Aici este interviul cel mare!

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *