• Doxologia,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?

    Oameni mulți la Sfânta Parascheva. Oameni liniștiți. Bine îmbrăcați, bine educați, cu emoții. Sunt pe cale, aproape de a-și întâlni Ocrotitoarea. Îi intervievez și mă bucur de ei. Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?, aud strigându-se în urma mea. Este o voce puternică, sigură, singură, asumată. Mă întorc și o văd pe Daniela. Un om. Un om pe lângă care – știe și ea – adesea trecem fără să-l vedem. Un om… bun de ocolit. Sau de privit cu milă. Sau cu superioritate. Sau cu teamă.

    Un om ajuns, de acum, în apropierea raclei Sfintei Parascheva. Un om altfel. Și, totuși, un om al Cuvioasei, printre atâția alți oameni.

    Dar cu mine nu vorbești? Nu sunt om?… M-au marcat cuvintele ei. M-am întors să-i vorbesc. Cum să nu fie om? Cum să trec peste nevoia ei de a comunica?

  • Doxologia,  Maria-Paula

    Ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!

    După doi ani în care ne-a fost teamă de boală, parcă nici o răceală nu mai e ce-a fost. E minunat să-ți meargă copilul la școală. E minunat să fie vesel și sănătos! Și, totuși, ce minunat e să răcească banal, pe terenul de sport – nu printr-un buncăr sau așteptând pe la vreo graniță… Cât de minunat și de ciudat e să ajungi să afirmi: ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!

    Într-una dintre aceste seri îmi țineam copilul înfofolit în patul nostru, în camera noastră încălzită, în casa noastră în care ne simțim în siguranță. Capul îi frigea, picioarele erau sloi de gheață și-un tremur îi străbătea, sacadat, tot trupul. Îmi era milă și drag. Mă simțeam, pe de o parte, neputincioasă – iar pe de altă parte așteptam să treacă momentul acela. Știam. Știam că va trece. L-aș fi luat cu mâna, aș fi preluat eu tot răul… aș fi redat pe loc sănătatea copilului meu. Dar niciun gând și niciun curaj din acestea nu-mi erau de folos. Așa că, am ales liniștea. Țineam de cald și de încurajare. Eram acolo. Ce bine că eram! Ce bine că avea copilul meu brațe care să-l țină! Și-un pat. Și-o cameră. Și-o casă întreagă. Și pace…

  • Doxologia,  Maria-Paula

    Mărturisirea din somn: „Bineînțeles că mi-e teamă de război”

    Astă noapte am simțit-o cum se răsucește de pe-o parte pe alta și apoi rostește senin și clar, de parcă ar fi fost trează: „Bineînțeles că mi-e teamă de război”. Apoi s-a făcut, din nou, liniște.

    M-a lovit pacea din glasul ei. Nu era tulburare. Nu era nici negare a realității. Copila mea știa că lângă noi e război. Și-l simțea ca parte din actualitate – cu teamă, cu asumare, fără deznădejde.

    M-am întors și am tras-o spre mine. Și-a așezat capul pe umărul meu și-am putut să-i sărut fruntea. Dormea. O mângâiam și-i vorbeam: „Suntem în siguranță. E pace, știi? În plus, Dumnezeu e cu noi în fiecare clipă, să nu uiți asta!”.

  • Doxologia

    Sfârșitul nu-i aici – refugiații din lumea semnelor își continuă drumul

    Refugiații din lumea semnelor își continuă drumul! O continuare pentru textul: Refugiați în lumea semnelor. Și în lumea războiului.

    Poate că s-au mai întâlnit așa. În centrele lor de recreere. La petreceri. La o aniversare. Într-o excursie. Poate c-au mai stat la masă împreună, s-au bucurat de timp liber, și-au făcut câte o poză. Poate că s-au mai ajutat cu bagajele, poate că și-au mai supravegheat copiii unii altora. Poate că au mai dormit pe saltele. Poate că le-a mai fost dor.

    Astăzi, dorul doare altfel. Astăzi… excursia se numește refugiu. Iar unul dintre popasuri este Centrul de evenimente Agora. Peste o sută de ucraineni cu deficiențe de auz și de vorbire au fost găzduiți, până acum, la Iași. Unii vin, alții pleacă – e mișcare continuă. Și e comunicare continuă cu mâinile… și cu inimile fremătând de griji.

  • D'ale jurnalismului,  Doxologia

    Refugiați în lumea semnelor. Și în lumea războiului

    Mă aflu în fața unei uși mari și nu îndrăznesc să intru. Dincolo de ușă sunt oameni. Dar o categorie aparte: refugiați. Refugiați din Ucraina. Și, din această categorie, oamenii mei alcătuiesc o subcategorie: persoane cu deficiențe de auz și de vorbire.

    Se deschide ușa. Intru. Rămân pentru câteva clipe privind mijlocul încăperii, unde copii voioși se fugăresc și unde femei, dar și bărbați tineri stau la mese. Pare un centru de recreere. Apoi, privirile mi se izbesc de pereți și coboară spre pământ. Saltelele frumos ordonate și păturile mai puțin ordonate – ca atunci când te dai jos din pat, dar știi că te întorci – mă trezesc și îmi amintesc unde sunt.

    Stai! Cum de-s atâția bărbați tineri care au reușit să plece cu părinții, cu soțiile și cu pruncii lor? E război! N-au fost opriți la graniță?

  • Doxologia

    În dialog cu Grigore Leșe: „Cel mai frumos am lucrat cu inima mamei mele”

    Astăzi e ziua unui om deosebit: Grigore Leșe. Un om deloc simplu, deloc complicat. Este un om atât de firesc, de direct, de sincer… încât tocmai de aceea îți vine să fugi din calea lui! Este un om care-și cunoaște atât de bine rădăcinile și care a studiat atât de mult de-a lungul vieții – din cărți, dar și exersând enorm și umblând la pas printre semeni – încât poate fi deranjant. Pentru că știe ce vorbește.

    Astăzi, pe 20 februarie, este ziua lui Grigore Leșe. Ziua în care își sună mama și-i mulțumește pentru viață și pentru glas!

    Recunosc. Mi-a fost frică de gândul unui interviu cu Grigore Leșe!

    Dar, cum se spune, de ceea ce ți-e frică, de aia nu scapi. Așa am aflat că Grigore Leșe a acceptat să intre într-o discuție online Doxologia. Și că eu voi fi pe cealaltă jumătate a ecranului!

    Interviu Doxologia cu Grigore Leșe - Anda Elena Pintilie

    Frica inițială s-a transformat, de-a lungul documentării, în tot felul de

  • Doxologia,  Hopa tropa prin oraş

    Interviu cu părintele Nichifor Horia – viața de mănăstire în forfota lumii

    Zilele trecute am realizat, alături de colegii de la Doxologia, un interviu cu părintele Nichifor Horia. Cu stareţul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi şi Exarhul administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Am vorbit despre provocările și binecuvântările vieții de mănăstire trăite în forfota lumii.

    Interviu cu părintele Nichifor Horia – despre viața de mănăstire trăită în forfota lumii

    După cum știți – sau poate aflați acum – Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași este o bijuterie arhitecturală.