• Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Cutia cu supărări dăruită Sfântului Nicolae

    – Tu ce faci cu toate supărările de la tine din suflețel?, a fost întrebată, într-o zi, o fetiță.

    – Le închid într-o cutie și le las acolo, să uit de ele!, a răspuns prunca, parcă prea matur pentru anii ei.

    – Pare în regulă…, i-a răspuns doamna care începuse discuția. Dar cutia se poate răsturna oricând și-și poate pierde capacul…

  • Umanitar

    Inima lui Alexandru este Alexandra. Inima Alexandrei are nevoie de ajutor

    I-am cunoscut prin intermediul unei fotografii de pe Doxologia. Doamne, cât sunt de frumoși!, mi-am spus. Am aflat, apoi, că se numesc Alexandra și Alexandru și iar mi-a plăcut potrivirea aceasta.

    alexandra-si-alexandru-foto-oana-nechifor
    Foto: Oana Nechifor

    Următoarea veste despre ei, recunosc, m-a marcat. Nici acum nu pot descrie exact gama de sentimente, uimirea, bucuria și tristețea care mă încearcă.

    Alexandra este diagnosticată de la naștere cu DSV (defect septal interventricular). Se știa că are, adică, o găurică între ventriculele drept și stâng. Alexandra nu avea, deci, o „inimă intactă”, atunci când Alexandru a cunoscut-o.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Unde-i capătul unei familii?

    Mi se tot amintește, în ultima perioadă, că într-o căsnicie „Până la capăt” merg doar cei puternici. Obsesiv găsesc distribuit acest articol și altele, pe același subiect – și le frunzăresc, de fiecare dată, altfel. Punând accentul pe diferite corzi… toate sensibile și dureroase. Unde-i capătul unei familii?

    Observ că-s din ce în ce mai puțini oamenii puternici. Șoc și groază, se pare că nedescoperirea perfecțiunii îi ajută și îi motivează pe mulți să fugă.

  • Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Familia – bucurie și jertfă mucenicească

    Din ce în ce mai puțini rezistă astăzi provocării de a-și menține unită familia. De a lupta pentru familie, de a-și dori să îmbătrânească împreună, de a-și crește copiii în bună înțelegere și în model de viață curată.

    Nu-i ușor. Nu-i ușor să treci peste provocări și să mai crezi în familie – când și aparent cele mai trainice relații se zguduie din temelii. Nu-i ușor să vezi că oamenii de lângă tine se supără din copilării și apoi, aproape fără să gândească, fac cele mai cumplite nebunii și se smulg din sânul familiei – de parcă nu acolo, până mai ieri, au fost fericiți și plini de iubire. E greu să mai faci să conteze fericirea și iubirea de ieri… când astăzi poate e puțin mai greu, când astăzi partenerul nu mai e la fel de proaspăt și de puternic și de calm. E greu să mai faci să conteze sacrificiul din familie, când feluriți draci îți ies în întâmpinare, deghizați în îngeri aducători de liniște, de pace, de dragoste mare – în afara familiei.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?

    Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a can-can-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar ăla mai deștept, care ar trebui să fie, teoretic, și cel la care rămâne copilul, trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.

    Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină, atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.

  • Ale tinereţii valuri,  Pietre...,  Vorbe de duh

    O relație se distruge în doi

    Se întâmplă, uneori, ca oricât de bine ar arăta două persoane una lânga alta, oricât de mult s-ar iubi, oricât de luptătoare și de puternice ar părea împreună, ceva să se rupă. Deloc ușor, deloc cu bucurie. Deloc așteptat pentru alții: „Vai, dar numai la voi nu mă gândeam!”…

    Din exterior, pare simplu de dat cu părerea. De estimat. De calculat pe cine să dai vina și pe cine să compătimești. Da, la exterior, întotdeauna cineva a greșit mai mult decât altcineva și merită bătut cu pietre. Iar partenerul trebuie luat în brațe și cocoloșit, dar în egală măsură luat în râs și vorbit pe la spate.

    În realitate, într-o relație sunt întotdeauna două persoane. Dacă bucuriile se împart în mod egal, la fel se întâmplă și cu neputințele. Nu se ajunge de la A la Z într-un singur pas.