• Ale tinereţii valuri,  Bucurii

    CEWE Fotocarte – amintiri din neamul lu’ Epure

    A început luna august, o lună a familiei Epure! 🙂 O lună alături de CEWE Fotocarte!

    Ziua lui tata, ziua mamei, ziua lor de căsnicie – oho!, minunate motive de bucurat și de dat slavă lui Dumnezeu că avem încă părinți, că avem familie completă, că avem sprijin și iubire mare!

    Anul acesta le-am oferit unul dintre daruri ceva mai devreme. Apoi am lăsat bucuria să se așeze și am decis ca, de scris, să scriu abia acum.

    Fotografii le-am mai scos pe hârtie, albume foto am tot umplut de-a lungul timpului, poze pe telefon sunt grămezi. Și, totuși, de data aceasta am vrut altceva. O selecție de momente de suflet și de împreună, de familie, de timp de calitate – toate adunate într-o… carte! O carte?! Exact!

    O fotocarte CEWE care ne va ține amintirile vii!
    01 CEWE FOTOCARTEA - copertă

    Am unit cele 26 de pagini cum m-am priceput eu mai bine, într-o poveste formată din imagini, dar și din cuvinte. Pentru că asta e fain la CEWE FOTOCARTE, poți alege singur formatul potrivit – de la mini până la XXL – poți să te ghidezi după șabloane dar, în egală măsură, ai liber în paginile cărții la inspirație și la personalizat! Poți scrie texte scurte și la obiect sau lungi, cât o pagină de jurnal, poți pune o singură imagine pe pagină sau două, trei, nouă… câte vrei, alb-negru, color, cu filtre, cu tot felul de detalii!