(Și) Brașovul e un oraș martir…
Am observat (din nou) că Brașovul este tradus… și n-am putut să nu mă întreb (din nou) – de ce? Cu ce-a greșit?… De ce e nevoie ca, în România, să existe plăcuțe bilingve care să-mi indice Brașovul? Care nu se numește doar Brașov, ci și Brassó…
Apoi, mai zăresc o informație. Brașovul – oraș martir. Păi da, îmi spun.
La mulți ani, mama!
Azi este despre mama mea cea minunată și dragă. Despre cea care mi s-a făcut culcuș încă din vremea în care m-a ținut în pântece și care și astăzi mi-e punct de echilibru, sprijin și exemplu. Și astăzi mă ține în palmele ei, și astăzi îmi mângâie sufletul. Despre ea am vorbit în premieră aici și despre ea aș putea scrie cărți, fără să epuizez vreodată subiectul! 🙂
Ea este omul care nu obosește, parcă, niciodată. Ea este omul cel mai puternic și mai dulce pe care îl știu. Ea este cea care mă învață că imposibilul devine posibil
O, om! (versuri de citit, neapărat – scrise de către un sfânt)
O, om!, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai!
De pilda ce la alţii dai
Căci ea mereu,
Poveste cu stele scrisă dimineață, la 4.59
Mi-e dor de stele…, îmi spuneam ieri, pe la prânz. Și-un pic, așa, îmi venea să-mi plâng de milă.
Uite, stelele!, o aud pe Maria aseară, izbucnind din senin. Era 21.30 și două stele sclipeau deasupra băncii noastre. Vai, deja a-nceput să se întunece la ora asta…, am constatat cu uimire. Acum câteva zile, pe la 10.00, încă era lumină. Găsisem deja noi motive de a mă plânge…
Într-o poziție destul de ciudată, eu scursă pe bancă și Maria cocoțată și întinsă pe mine, priveam amândouă stelele – în egală măsură fericite și nemulțumite.
La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că e al meu. Modelul meu de om adevărat și bun, de om vesel și iubit de alți oameni. E minunat și-i tânăr, pentru că așa a știut să se păstreze. Pentru că are drag de viață și pentru că găsește motive de zâmbet în orice întristare. La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că-i un bărbat care a știut întotdeauna ce înseamnă casă și acasă. E minunat, pentru că atunci când întorc capul căutând sprijin, mângâiere, un reper – el e acolo.
Sunt bucățică ruptă din el – în multe bune și-n multe pe care lumea le consideră mai puțin bune! 🙂
În august, zilele au gust de… bucurie!
În august… vorbim despre toate cele ce au gust… gusturi bune și bun gust!
Zilele parcă au alt gust în august! Sunt zile cu liniște, zile calde, zile cu numărătoare până la concediu – și zile de concediu. Zile de sărbătoare și zile cu sărbătoriți.
În august, zilele au gust de
Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul
Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt. Un umăr gol – dintr-un întreg trup.
De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase