21 mai
O zi în care frăţiorii se sărbătoresc!
O zi specială, despre care cu toţii ar trebui să ştim măcar câte un pic.
Lumea-i bună!
Niciodată n-am putut să spun despre oameni că sunt răi. Pentru că absolut toţi au o parte bună a lor. Unii, doar au nevoie să fie ajutaţi să scoată la lumină această latură.
În perioada asta, sunt fericită! Pentru că, în ciuda necazurilor despre care vorbesc, observ că nu mă lovesc de ziduri şi de uşi închise, ci de oameni minunaţi, cu suflete şi braţe deschise! Cu toţii se roagă şi ajută, după putinţă!
Astăzi, este ziua Alexandrei Groza – fetiţa pentru care vă implor în continuare să vă rugaţi. Ea împlineşte 7 ani! E în Italia, în aşteptarea efectuării unei operaţii delicate, o operaţie care poate însemna un deznodământ fericit, după atâtea lacrimi! La mulţi ani, cu sănătate şi împliniri, fetiţă dragă!
Tot astăzi am vizitat-o pe cealaltă Alexandra – fluturaşul care ne-a răpit inimile.
Mâna care oferă
O mână stă întinsă, aproape în fiecare zi, în Piaţa Unirii. Nu ca să ceară, ci ca să ofere. Ceva mâncare, ceva gingăşie, ceva… special.
Legătura e puternică. Iar porumbeii aşteaptă, în fiecare zi, mâna. Oare cui îi aparţine?
Românii au talentul trucat?!
Am scris suficient, de-a lungul celor două ediţii de Românii au talent. Şi consideram că nu mai este nevoie. Astăzi, la atâtea zile după marea finală, scriu din nou. Ce mă (mai) determină să bat în tastatură? Nebunia unora, care se isterizează doar de dragul de a fi Gică contra.
Cred că în finală au ajuns, în proporţie de 80 la sută, oameni care meritau. Cred că primii trei erau hărăziţi să fie pe podium. Cred că talentul lor nu are legătură cu ceea ce fac ei în timpul liber și, dacă ar fi să judecăm după orice, la fiecare dintre noi s-ar găsi o bârnă în ochi.
Ferice de mintea unui copil!
În preajma Crăciunului, Maria a văzut un triunghi de brânză topită și a zis: Badu! (=bradul). Apoi, prin ianuarie, a văzut un semnul întrebării pe bluza mea și a exclamat: Doi! Mai târziu, dând cu ochii de revista Dacia literară și-a ațintit privirea pe căciulița de la ă și mi-a spus: Uite, luna! Și tot așa.
Încă e în perioada aceea nealterată, în care învață, face analogii și lasă imaginația să-i zburde. Vede luna, brazi și cifre acolo unde noi vedem – sec și trist – doar ceea ce este. Asta, în cazul în care ne mai obosim să observăm…
Obligativitate şi responsabilitate
Mare parte din viaţa mea offline se desfăşoară în trafic. În ciuda unui Iaşi distrus, mie îmi place, în continuare, să conduc! Nu mă enervez decât foarte rar, iar în momentele în care stau de cinci ori la acelaşi semafor profit să admir/ analizez/ creionez oamenii.
Incidente există. Şoferi nervoşi, la greu! Şi, atunci, pentru a-mi păstra relaxarea, încerc să fiu corectă. Să nu încalc (prea multe) reguli de circulaţie şi, mai ales, să am toate actele şi toate plăţile la zi. Dacă, pentru unii, a-şi face asigurări RCA înseamnă o variantă opţională, în cazul meu – acest aspect intră la categoria obligativitate şi responsabilitate.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
