• Hopa tropa prin oraş,  Verde...

    Cum sa te stergi pe picioare de niste bani

    Aproape ca as putea spune ca ideea e geniala – daca n-ar fi atat de costisitoare si de inutila!

    In aceste zile, unii dintre noi gasim la usa un pres… din hartie subtire si lucioasa, de 45/68 centimetri, cu mult verde si cu un mesaj promitator: Viitorul tau pres!


    Inca nu-i inteleg pe aceia care, in dorinta de a promova un mediu mai curat si mai sanatos – fac mizerie!

    E adevarat, nu e un mic fluturas. pe care nesimtitii sa-l arunce pe scari inca din momentul in care l-au scos din cutia postala. Pentru acest mare fluture te apleci – si-l iei in casa. Apoi, il faci ghem si-l arunci la gunoi.

    Poate ca unii vor folosi partea alba de pe spate ca sa-si faca notite. Poate ca unii isi vor exersa talentul la decupat. Poate ca unii vor folosi hartia la impachetat. Dar, macar 90% o vor arunca, imediat ce au citit mesajul.

    In biletel (biletoi) suntem anuntati ca, daca predam echipamentele electrice si electronice vechi sau defecte pe care le pastram in casa, primim pe loc un pres de usa nou-nout!

    Hai sa fim seriosi! Cine se extaziaza la un asemenea schimb?

    Daca vrei sa scapi de televizorul cel vechi sau de frigider, te bucura faptul ca, doar poti suna la un numar de telefon si unii vin sa-ti preia deseurile! Pentru ca – se stie! – desi nu se prea pune in practica, nu avem voie sa depozitam la intamplare echipamente uzate, care ne pun in pericol sanatatea. Dar, crede cineva ca X-ulescu se va decide sa spuna pa vechiului aspirator, doar-doar va primi si el un pres?!

    Ca se face un mic dar oamenilor – asta nu e rau! Dar, sa faci aproape un afis – in care hartia si marimea ei costa multisor, imprimarea color – la fel si sa pui cate unul la fiecare usa, la multe usi… nu vad rostul! Pentru ca nu vad viata hartiei pe mai departe.

    Daca, in locul acestei reclame mai mari decat presul meu de la intrare se dadea un pix, de exemplu, il consideram mai folositor, chiar daca era ultimul jaf.

  • Hopa tropa prin oraş,  Verde...

    Cum am sarbatorit Ora Pamantului

    Aseara, pe la 20.25, am inchis calculatorul, am stins televizorul de la noi din camera si luminile din casa. La 20.30 am spus La multi ani! Pamantului.
    Am petrecut „Earth Hour” la bratul sotului meu drag, intr-o plimbare prin cartier. Ca niste romantici ce suntem, ne-am propus sa numaram stelele. Dar… nu prea se vedeau stele pe cer. Asa ca, ne-am pus pe numarat ferestrele luminate de la fiecare bloc pe langa care treceam.

  • Verde...

    Earth Hour inseamna mai mult decat o ora!

    Dupa ce am vorbit despre ora pe care ar trebui sa o dedicam zilnic copiilor, a venit vremea sa aducem in atentie Ora Pamantului. O singura ora pe an. Suntem in stare sa o respectam?
    Astazi, de la 20.30, pana la 21.30 ar trebui/ ar fi bine/ ar fi ceva sa ne gasim de treaba pe intuneric. Sa stingem luminile care ard aiurea si sa-i facem o declaratie de dragoste Pamantului!
    Apoi, sa meditam la modalitatile prin care, fiecare dintre noi ne-am putea implica mai mult in rezolvarea problemelor actuale de mediu.

  • Şcoala părinţilor,  Verde...

    De aruncat la cos – mizeria sau bunul-simt?

    Cand vad un copilas ca arunca o punga, o hartie, un ambalaj pe jos – nu ma pot supara pe el. Dar tare ma mai supara parintii acelui copilas care, desi observa acest lucru, nu-i atrag atentia. Nu-l invata. Cu atat mai mult, ma deranjeaza adultii care nu vad cosul de gunoi la jumatate de metru mai incolo si le arata celor mici ca se poate supravietui si cu nesimtire, mizerie, lipsa de educatie.
    Acum ceva timp am asistat la un moment care, fara sa exagerez, m-a intristat. O fetita de vreo trei ani manca pufuleti. A terminat punga si s-a indreptat cu ea spre cosul de gunoi. S-a intins sa nimereasca gaura, dar nu a reusit si a pus manuta pe cos. Atunci, a aparut din spate mama ei, care a inceput sa tipe. I-a dat fetei una la fund si a aruncat punga cat colo. Ti-am spus sa nu mai pui mana pe toate prostiile! Ambalajul se zbatea pe asfalt, batut de vant… iar mama se indeparta, tarandu-si fiica dupa ea.