În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”
În martie 2019, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.
Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media. De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.
Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească
acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!
Și, totuși, spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!
Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!
Pelerini pe drumul spre Înviere – o scriere și 11 pagini de jurnal
În 2019 am scris, pentru Doxologia, Pelerini pe drumul spre Înviere. Un mini-serial sau, mai simplu spus, câte o pagină de jurnal, de conștientizări, de întrebări pentru fiecare moment important al bisericii – din sâmbăta cu Pelerinajul de Florii și până la Duminica Învierii.
A fost destul de ciudat inițial. Și de solicitant! Pentru că nu aveam de așternut știri pe o hârtie, informări despre denii, ci părți din sufletul meu. Lacrimi multe, bucurii și trăiri pe care aveam a le descoperi și monitoriza.
Ușor n-a fost. Obositor a fost. Contra cronometru a fost. Uneori aveam de scris și câte două texte pe zi – și asta cât mai repede după ce reveneam de la biserică și mă așezam la calculator. Cel mai greu a fost
Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!
În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!
Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!
O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…
De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!
Despre Cruce în vreme de Coronavirus
Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.
Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!
Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…
Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!
Întrebări „de trezire” în miez de noapte
Poate că ar fi bine să ne întrebăm, din când în când, de ce alegem măștile. De ce alegem să ne mințim
Șapte spuneri care-mi plac de la Sfântul Antonie cel Mare
(mai mult…)
Pe 17 ianuarie este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare – cunoscut, alături de Sfântul Pahomie cel Mare, ca fiind începătorul vieţii monahale. Au rămas de la Cuviosul Antonie multe învățăminte, atât pentru călugări, cât și pentru oamenii din lumea cea mare. Dintre acestea, șapte am ales să notez. Sunt de citit/ recitit măcar o dată pe an – dar sigur nu strică nici o dată pe zi, până ce ne vor intra la cap și la suflet.
* Începutul și sfârșitul mântuirii este dragostea.
* Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!
* Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat
Din singurătate nu se evadează pe ușa din dos
Vrem mereu să scăpăm de singurătate și să ne găsească iubirea în cel mai potrivit moment al vieții. Când suntem bine îmbrăcați, odihniți, dispuși la stat de vorbă și la glumițe, fără bătăi de cap și fără piedici. Credem că dacă ne-ar vedea într-un moment nepotrivit, omul cu iubirea s-ar speria și ar pleca.
Nu-i de mirare, deci, ca la asemenea așteptări să trăim stresați în viața noastră și mereu nemulțumiți. Nu-i de mirare că, regizând momente, întâlnim oameni ce-s parte din regie – și nu din viața cea de toate zilele.
Tu n-ai vrea, de fapt, ca omul nepotrivit să vină și să plece la fel de repede din calea ta? N-ai vrea ca omul care s-ar speria de viața ta cea adevărată nici să nu se intersecteze cu ea?
N-ai vrea să păstrezi lângă tine
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
