Au înnebunit cireşii!
Ştiu că despre salcâmi se zice aşa… dar, în acest moment, nebunia cea frumoasă li se potriveşte cireşilor!
Fiecare floare spune, parcă, o poveste.
Dar ce poveste minunată se aude de-aici, dintr-un întreg!
Un stres în minus, un bine în plus
Eram într-o perioadă destul de strâmtorată din punct de vedere financiar. De fapt… când nu suntem?! Încercam, atunci, să vedem cum ne drămuim banii, pentru a face toate plăţile şi a nu rămâne cu buzunarul gol. Pe lângă cheltuielile de zi cu zi, ne mai expira şi asigurarea la maşină. Am zis să amânăm un pic momentul – doar nu era bai?! Trei zile am mers cu PUI-ul aşa… pe uscat. Apoi, la recomandarea prietenilor, am comparat pe net prețurile și am încheiat asigurarea pe www.rcaieftin.net. A şasea zi am avut accident. Nimic grav. O bufnitură – cât să ne poarte pe drumuri… Şi, cât să intre şi ea, cu roţile, în portofelul nostru…
Săriţi gardul spre nesimţire
Cine mă cunoaşte, ştie că sunt împotriva lanţurilor şi a gardurilor şi a orice înseamnă, într-un fel sau altul, privare de libertate. Totuşi, ieri aş fi fost în stare să votez şi pentru sârmă ghimpată! Cam atât de tare m-am enervat, în preajma unui loc care ar fi trebuit să-mi producă doar zâmbet.
În Parcul Copou a fost amenajat un spaţiu de poveste, cu iepuraşi, coşuri şi ouă, cu floricele, ciupercuţe şi multă culoare. Un spaţiu destul de fragil, de care ar fi trebuit să ne bucurăm privindu-l şi, mai puţin zdruncinându-l din toate încheieturile.
Foame
Există riscul să murim de foame. Şi, atunci, prevenim!
Că, doar nu degeaba s-or forma şi cozile la bancomate!
Iaşul universitar
Titlul nu are legătură cu portalul cu acelaşi nume. Însă… are legătură Iaşul studenţilor… şi al rectorilor… şi al decanilor… şi al tuturor indivizilor care fac parte din sistem.
Suntem într-un oraş care are cinci universităţi de stat şi câteva private, dintre care una iese mereu în evidenţă şi ştie să-şi facă imagine. Cuiul meu este împotriva instituţilor de învăţământ superior de stat şi împotriva celor care se poartă acolo ca pe moşia lor. M-am săturat să nu mi se răspundă la telefon, să nu fiu primită în birouri, pe motiv că nu mi-am făcut anunţată prezenţa (cum, dacă nu ştii să foloseşti mobilul?!), să nu mi se ofere informaţii de bun simţ, PUBLICE!
Marea îngrădire
Îmi place să mă păcălesc cu ideea de libertate. Îmi place să fiu liberă! În gândire, în vorbire, în exprimarea sentimentelor… în orice! Şi să execut comenzi… ori să mă supun regulilor – având impresia că fac asta pentru că aşa e firesc, pentru că sunt educată, pentru că ar fi urât să procedez altfel.
Când mi se pun piedici, doar ca să mi se arate că nu-s liberă, ci extra limitată în timp şi spaţiu, mă crispez. Când mi se pun garduri – la propriu! – doar ca să mi se amintească de faptul că iarba nu-i a mea, ci a urmaşilor, urmaşilor mei, mă înfurii! Înţeleg că un gard înseamnă delimitarea unui spaţiu privat, dar nu înţeleg ce caută gardurile într-un parc!
Puterea vântului
Nu degeaba mi-e mie frică de vânt. Astăzi, dacă eram cu trei paşi mai în faţă şi puţin mai la dreapta, cădea o uşă pe mine. O uşă de termopan, cu sticlă. Smulsă din ţâţâni – de vânt.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
