Texte la cerșit
Am circulat, astăzi, cu trei tramvaie. În tramvaiul 2, pe la 11, niște copii cerșetori au vrut să urce. Vatmanul i-a văzut prin oglindă, le-a spus un nu hotărât, iar ei s-au supus.
Pe la ora 12 și un pic, eram în tramvaiul 6. Aceiași copii au urcat și, de data asta, la închiderea ușilor, au început să-și prezinte repertoriul. O variantă și mai tristă decât însuși cântecul Tristă este căprioara, plus un Tatăl nostru pe fugă. N-am văzut să fi produs nimic. După ora 13, mă întorceam la redacție, tot cu un 6. Copiii se întorceau și ei. Știam ce urmează, așa că am pregătit telefonul și i-am înregistrat.Avem minte, da’ nu ne doare…
Din categoria noi muncim, nu gândim, astăzi am oroarea să prezint un nou episod. Fără a omite micul-marele scandal dintre teişti şi… ateişti… în care am preferat să nu mă implic. Se presupunea, atunci, că teii au fost tăiaţi ca să nu împiedice vederea spre minunatele clădiri din zonă. Un alt motiv era acela că ramurile copacilor se prindeau în cabluri. În multele şi hidoasele cabluri care au rămas acum descoperite. Bun!
În acest context, îmi explică cineva de ce în Alexandru se plantau ieri copaci, fix sub firele de înaltă tensiune?Noi muncim, nu gândim!
Să spunem că era 3 ceasul… și afară bura, de măcar o oră. Suficient cât trotuarele să arate cam așa…
În acest context, urmează partea cea mai interesantă:
Mesaje cu flori la Grădina Botanică
Când vine vorba despre expoziția Mesaje cu flori, prea multe cuvinte ar fi de prisos.
Pe lângă personajele principale – azalee și camelii, în sera expozițională de la Grădina Botanică mai sunt și numeroase exemplare de crotoni, dracene, ferigi, begonii, marante, orhidee, citrice, cactuși și plante suculente. În centrul serei este amenajat un spațiu deosebit – sub forma unei grădini japoneze cu 50 de bonsai. Cu pietre mari – simbolizând munții – și cu nisip modelat, în locul valurilor.
Omul de nisip
Daruri inocente
O mamă cu un băiat mare și o fetiță mică, la plimbare.
Mama spre băiat: Se apropie ziua ta.
Timp și Viață pentru Călin
Pe Călin îl ştiu dintotdeauna. Îl ştiu din campaniile realizate în presă. Apoi, am scris şi eu despre el. Călin mă priveşte, mereu, din pozele lipite pe cutiuţele de donaţii – montate în farmaciile pe care le frecventez.
Pe Călin îl ştiu dintotdeaua. Bolnăvior. Şi, luptător! Călin are 6 ani.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, o perioadă nesfârşită de chin. De durere. De suferinţă.
Acest dintotdeauna nu este un cuvânt mare. Înseamnă, însă, credinţă! Credinţa faptului că micuţul Călin iubeşte Viaţa – iar Viaţa îl iubeşte pe Călin!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
