Scrisoare de la Sfântul Andrei
L-am tot văzut ieri, prin casă. Se foia, se frăsuia. Avea o idee de articol, dar nu știa dacă să meargă mai departe, cu scrisul. Într-un final, aseară am citit un material bun. Îndrăzneț, dar frumos! O scrisoare a Sfântului Andrei către poporul nostru.
Femeia, fusta și pantalonul
Am un bărbat cu multă răbdare și cu mult drag față de mine! Care mă încurajează mereu, dar care mă și strunește, când vreau să ard etape și când îmi fac prea multe griji.
90% din viață mi-o petrec în pantaloni și, până acum, niciun crac n-a fost tăiat de impulsuri habotnice 🙂. Pentru că, da – ne putem lua de multe, inclusiv ne putem gândi să trecem cu forța un președinte la ortodoxie. Nici asta și nici fusta nu sunt, însă, chestiuni care ar trebui impuse. Orice pas către Hristos trebuie simțit și orice drum are un alfabet al său.Hai să ne distrugem copiii!
* Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.
* Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel, îl veţi face să înţeleagă că este foarte „deştept”!
Discuție cu sufletul, la început de post
„E început de Post, timp numai bun pentru (re)naștere. Începe Postul, suflete, pornește și tu pe cale! E cale de Smerire dar, mai presus de toate, e cale de Iubire”.
Așa vorbește Andreea cu sufletul ei acum, la început de post.
Ziua celui sfânt și milostiv
UPDATE: Minune minunată! Anul acesta am participat, tot fără să programez, la o altfel de petrecere – prilejuită de aceeași ocazie! 🙂
Astăzi se împlinesc 196 de ani de la nașterea Mitropolitului Iosif Naniescu. Numit cel sfânt şi milostiv, Iosif Naniescu a fost, timp de 27 de ani, mitropolit al Moldovei.
Serviciu cu trandafiri
A trecut mai bine de-o lună de când mi-am schimbat serviciul. Lumea întreabă cum e – eu răspund că e bine :). Mi-e dor de vechile obiceiuri, dar nici n-am vreun motiv să mă plâng de prezent. La fericirea actuală se adaugă și decorul de poveste în care intru mereu – atunci când ajung la muncă.
Punct. Şi de la capăt!
Uneori, ne e bine aşa cum e. Avem suficiente motive ca, dintr-o gaşcă de lucruri bune şi de oameni faini, să nu mai vedem anumite aspecte pe care, poate, le-am vrea altfel. Până la urmă, e mai comod să te plângi din când în când şi să continui pe un drum bătătorit. E mai prudent să păşeşti pe o cale pe care deja o cunoşti.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
