Țigani
Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.Dorința mi-e 11even!
De multe ori, viața fuge pe lângă noi, fără rost.
Uneori, ne oprim, privim în jur și nu înțelegem de ce ne rătăcim, în timp ce alții par să fi găsit Calea.
Putem să ne poticnim în invidii și în consolări banale, ori putem să admirăm și să respectăm.
Putem să zâmbim și să trecem mai departe, ori putem să luăm aminte și să învățăm!
Ziua de 11.11.2011 m-a marcat în cel mai frumos mod și mi-a dat zvâc să-mi pun visele în aplicare.
Ziua de 30.05.2012 înseamnă o nouă ediție de 11even, noi povești de viață, noi motive să-mi doresc să fiu acolo, alături de oameni adevărați!
Fiecare copil merită să conteze!
Îmi plăcea să mă arunc în braţele mamei, pentru a-i spune, de mii de ori, cât de mult o iubesc! Îmi placea să fug din braţele ei, pentru a descoperi lumea.
Cădeam şi mă ridicam, plângeam şi râdeam. Îmi consideram zgăncile ca fiind răni de război şi mă simţeam mândră de ele, ca de nişte averi, mărturii ale aventurilor mele. Atât de mare şi de minunată mi se părea lumea! Atât de fericită eram! Atât de puţin durau lacrimile şi durerile mele cele mai mari… – încât nu mi-aş fi putut imagina vreodată că alţi copii pot să trăiască suferinţa…Mă tratez de teama vorbitului în public
Ieri a fost singura zi liberă din săptămână şi eu n-am petrecut-o acasă. Din fericire, a meritat maxim! Am fost în companie plăcută, am învăţat şi am exersat pe tema vorbitului în public, am făcut glume şi am râs cât pentru şapte zile!
A fost o experienţă pe care mi-ar fi părut rău s-o ratez. O experienţă pe care, din păcate, au ratat-o mulţi dintre cei 189 de colegi afiliaţi la Grupul Bloggerilor Ieşeni. Nu că ar fi încăput toţi la întâlnire dar, din 14 locuri câte au fost, ne-am înscris doar zece oameni. E ruşinos – însă este, probabil, un răspuns la nedumerirea noastră cu privire la minusurile blogosferei ieşene. În fine. Eu m-am bucurat mult de toţi cei prezenţi, de prieteni şi de cei pe care tocmai i-am cunoscut.Îmi BLOGez teama de a vorbi în public!
La viaţa mea, am fost nevoită, în diferite situaţii, să mă adresez unui public numeros. Am ieşit onorabil din scenă însă… mărturisesc… nu m-am simţit acolo ca peştele în apă. Vizibil sau nu, de fiecare dată am avut trac. Am simţit că tremură ceva din mine – mâna, glasul, inima… sau toate trei. Sunt emoţii constructive, mă consolez mereu. Dar, nu mă amăgesc cu atât!
Ştiu că se poate mai mult şi mai bine. Ştiu că deprinderile de a vorbi în public se învaţă şi, oricât de bună aş fi eu în spatele blogului, trebuie să fiu de zece ori mai ceva, atunci când dau nas în nas cu offline-ul.
Inteligenţa emoţională la locul de muncă
Am scris, mai demult şi cu foarte mare drag – despre inteligenţa emoţională. Este un subiect care mă pasionează şi care m-a făcut să pot spune şi despre mine că… sunt inteligentă! 🙂 Lăsând gluma la o parte, inteligenţa emoţională este o componentă extrem de importantă a vieţii noastre.
De aceea, atunci când am intrat în posesia cărţii Inteligenţa emoţională la locul de muncă am lecturat-o din scoarţă în scoarţă. Sincer, mie mi s-a părut destul de firesc tot ceea ce se scrie Paz Torrabadella acolo. În acelaşi timp, am conştientizat faptul că prea puţini se folosesc, cu adevărat, de inteligenţa lor.
Și-a fost SMS la Iași
Mă lăudam, ieri dimineață, că voi merge la o super întâlnire, pe care abia o așteptam. Lauda mea a ajuns la urechile lui Gabi, un coleg de blogosferă, pe cât de simpatic, pe atât de aiurit! Păi, cum, măi furăciosule, să afli tu o informație vitală atât de târziu? Eh, târziu foarte n-a fost, c-a reușit, stimabilul, să-și facă simțită prezența.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase