• Din online,  OAMENI - în fiecare zi

    OAMENI – în fiecare zi

    Uite c-a trecut şi luna lu’ decembrie, aia în care toată lumea ne cere să fim mai buni. De-acum, unsprezece luni, avem voie să fim răi! Să revenim la rutina noastră. Să uităm de tot ceea ce se petrece în jur. Să uităm că lumea are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de educaţie, de mângâiere, de zâmbet, de o vorbă – în fiecare zi. Sau, putem să nu uităm nimic din toate acestea… şi să încercăm să fim OAMENI! Mereu.

    Nu trebuie să dăm, neapărat, peste o mână întinsă – pentru a face o faptă bună. Nu trebuie nici ca fapta să fie prea costisitoare. Uneori, chiar nu costă nimic – în afară de atenţia noastră! Din păcate, tocmai ea, atenţia, e de negăsit. Grija şi dragostea faţă de aproapele nostru lipsesc din multe contexte. Aşa cum, să recunoaştem, şi noi lipsim din peisajul altora, deşi ne lovim continuu, umăr în umăr.

    În 2012, vreau să încetăm să ne mai plângem de milă! Vreau să renunţăm  în a ne limita a spune despre alţii: Vai… săracii! Vreau să facem ceva! Ceva, oricât de puţin! Nu doar pentru cazuri extreme. Nu doar pentru situaţii limită. Eu – voi încerca să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă.

  • Bucurii,  Din online,  Maria-Paula

    Cel mai frumos brad!

    Avem brad! E mic, bogat, natural, în ghiveci. E cocoţat pe-un taburet şi, dacă n-ar înţepa atât de tare, ţi-ar veni să-l iei în braţe şi să dansezi cu el! Mai nou, e şi împodobit! E cel mai frumos brad! Pentru că este primul brad la aranjarea căruia a participat, trup şi suflet, Maria!

  • Bucurii,  Din online

    Globuri şi oameni cu suflet


    Cam aşa arată holul casei noastre. Şi asta nu e tot!

    În campania Globuri cu suflet se implică oameni mulţi şi minunaţi! Fix aşa, cu suflet!!! Nu vreau să menţionez, deocamdată, pe nimeni – pentru că aş face-o în grabă. Şi n-ar fi frumos!

  • Din online,  Pentru suflet,  Umanitar

    Blogmeet – Globuri cu suflet

    La sfârșitul săptămânii, o parte dintre bloggerii ieşeni s-au întâlnit şi au discutat despre Globuri cu suflet. Am fost şi eu, normal, pentru că am promis că mă voi implica activ în acţiunea aceasta. Şi am mai fost şi pentru că nu puteam rata prilejul de a mai ieşi din online şi de a mă (re)cunoaşte, offline, cu unii dintre colegii de trăncăneală blogosferică.