Dezamăgiri în lanul de păpuşoi
Cum ar fi să scriu astăzi o postare de rău despre ceva/ cineva, iar mâine să auzi că ridic în slăvi şi ling acolo unde tocmai scuipasem? Cam ce părere ai avea despre mine? Cam ce părere aş avea eu despre mine?
Nu că m-aş iubi prea tare… dar, mă respect. Greşesc mult. Şi-mi cer iertare. Uneori… îmi cer iertare şi fără a mă considera (foarte) vinovată – doar pentru a păstra o linişte şi un echilibru de care am nevoie. Pentru că ador senzaţia aceea pe care ţi-o dă perna, seara – atunci când pui, liniştit, capul pe ea.Săriţi gardul spre nesimţire
Cine mă cunoaşte, ştie că sunt împotriva lanţurilor şi a gardurilor şi a orice înseamnă, într-un fel sau altul, privare de libertate. Totuşi, ieri aş fi fost în stare să votez şi pentru sârmă ghimpată! Cam atât de tare m-am enervat, în preajma unui loc care ar fi trebuit să-mi producă doar zâmbet.
În Parcul Copou a fost amenajat un spaţiu de poveste, cu iepuraşi, coşuri şi ouă, cu floricele, ciupercuţe şi multă culoare. Un spaţiu destul de fragil, de care ar fi trebuit să ne bucurăm privindu-l şi, mai puţin zdruncinându-l din toate încheieturile.
Unde-s PĂRINŢII?
Prietena mea dragă, Andreea, a trecut de la Praga prin România şi a ajuns la Bruxelles. Studiază de mama focului şi, în timpul liber, mai împarte cu noi din experienţele ei. Ieri, a ieşit să se relaxeze puţin, în părculeţul din apropierea casei. Auzise că se organizează o vânătoare de ouă şi era curioasă – voia să-i vadă pe micuţi în acţiune.
S-a întors dezamăgită. Nu de competiţie, în sine, ci de un alt aspect care, se pare, distruge lumea de la un capăt la altul.
Hai cu lecţia de bun-simţ
Astăzi a fost o zi în care, mai mult ca niciodată, am simţit ca sunt luată de proastă. Că mi se dau sfaturi şi mi se impun chestii despre cum să-mi fac treaba – de la persoane nu tocmai avizate. Ok, înţeleg. Sunt jurnalist, deci sunt, automat, un om rău. Caut doar sânge şi porcării, nu ştiu ce e aceea etică, uneori scap din lesă şi muşc. Le accept pe toate, pentru că m-am săturat să explic lumii că, acolo unde lucrez eu, mi se respectă munca. M-am săturat să explic că dau şi ştiri de bine, iar atunci când e ceva de rău, dacă oaia neagră va accepta să ofere o declaraţie şi nu va alege varianta de a-mi trânti uşa ori telefonul în nas, va echilibra semnificativ articolul.
Încerc să-mi fac treaba, cum pot eu mai bine. Onest. Chiar dacă fac parte dintr-o lume în care-s privită drept bau-bau. În contexul ăsta, mă disperă la culme să mi se dea lecţii. Nu-i vorbă, de învăţat am până la moarte şi dincolo de ea! Numai că, mai depinde şi de lecţii…
Omul invizibil
Eu scriu, dar cuvintele mele se lovesc de tastatură şi se imprimă cu tuş din ala… jucăuş… care dispare. Literele nu vor să rămână fixate pe ecran, iar gândurile zboară aiurea, prin veşnicie…
Iaşul universitar
Titlul nu are legătură cu portalul cu acelaşi nume. Însă… are legătură Iaşul studenţilor… şi al rectorilor… şi al decanilor… şi al tuturor indivizilor care fac parte din sistem.
Suntem într-un oraş care are cinci universităţi de stat şi câteva private, dintre care una iese mereu în evidenţă şi ştie să-şi facă imagine. Cuiul meu este împotriva instituţilor de învăţământ superior de stat şi împotriva celor care se poartă acolo ca pe moşia lor. M-am săturat să nu mi se răspundă la telefon, să nu fiu primită în birouri, pe motiv că nu mi-am făcut anunţată prezenţa (cum, dacă nu ştii să foloseşti mobilul?!), să nu mi se ofere informaţii de bun simţ, PUBLICE!
Marea îngrădire
Îmi place să mă păcălesc cu ideea de libertate. Îmi place să fiu liberă! În gândire, în vorbire, în exprimarea sentimentelor… în orice! Şi să execut comenzi… ori să mă supun regulilor – având impresia că fac asta pentru că aşa e firesc, pentru că sunt educată, pentru că ar fi urât să procedez altfel.
Când mi se pun piedici, doar ca să mi se arate că nu-s liberă, ci extra limitată în timp şi spaţiu, mă crispez. Când mi se pun garduri – la propriu! – doar ca să mi se amintească de faptul că iarba nu-i a mea, ci a urmaşilor, urmaşilor mei, mă înfurii! Înţeleg că un gard înseamnă delimitarea unui spaţiu privat, dar nu înţeleg ce caută gardurile într-un parc!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
