V. Muzeul Memorial de la Sighet – izvor nesecat de lacrimi
Muzeul Memorial de la Sighet… Dacă eşti om, nu poţi să treci nepăsător pe acolo. Nu poţi să nu te cutremuri. Ţi-e imposibil să rămâi drept în faţa unor adevăruri necruţătoare. Ţi-e ruşine cu motivele tale de plâns şi simţi cum pielea se strânge pe spate.
Doar nişte simple hărţi, ca notă introductivă, te fac să păleşti. Calculezi şi afli că România a fost invadată de azile psihiatrice cu caracter politic, centre de deportare, penitenciare, lagăre de muncă forţată, locuri de execuţie, gropi comune… În total, iese cam aşa:
Următorul pas te poartă pe un coridor infinit, parcă, pe care sunt expuse chipurile unora dintre cei care au avut ghinionul să fie luaţi în vizor şi să pătimească de pe urma comunismului.
Simţi, automat, că te sufoci. Vrei să fugi. În acelaşi timp, vrei să afli. Şi mergi mai departe.
Ajungi, rând pe rând, în fiecare dintre cele 49 de celule. Fiecare încăpere e un muzeu în sine. Prezintă o temă, o perioadă, o personalitate marcantă… fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale, albume, înregistrări ale unor mărturii peste timp.
Elitele în Muzeul Memorial de la Sighet
Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr, într-una dintre celule, un muzeu dedicat poeziei. De fapt, mă mirasem degeaba… Se ştie că, în locurile astea insalubre, în care mâncarea era o mizerie, iar umilinţa şi batjocora erau deserturi, s-a încercat exterminarea elitelor ţării. Oameni mari, ca funcţii şi ca putere de a îndura. Oameni care se eliberau de frustrări prin versuri şi credinţă.
Nici afară nu reușești să-ți oprești lacrimile…
Ieşi zbuciumat, întristat, revoltat din clădirea a ceea ce a fost închisoarea de la Sighet. Te simţi neputincios. Descoperi, în prima curte interioară, un spaţiu de reculegere şi rugăciune. E momentul să aprinzi o lumânare în memoria victimelor comunismului.
A doua curte are în prim plan o lucrare artistică numită Cortegiul sacrificaţilor. Siluete umane se îndreaptă către un zid care le închide orizontul, la fel cum comunismul închistase viaţa a milioane de oameni. Am fost şocată de reacţia unora dintre vizitatori care se pozau, zâmbăreţi, printre sacrificaţi… Probabil voiau o amintire de excepţie, pe care s-o poată posta, mai apoi, pe Facebook…
De parcă atâtea văzute în interior nu erau suficiente, pe zidurile din grădini erau gravate, în andezit fumuriu, numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele şi locurile de deportare din România. Strângerea numelor – o muncă de zece ani, o muncă neterminată încă…
Era nevoie de restituirea istoriei contemporane a României, falsificată în anii dictaturii comuniste. În acest scop, a fost realizat proiectul Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Un proiect muncit de cei de la Fundaţia Academia Civică – în frunte cu Ana Blandiana.
RESPECT!
Citeşte şi:
* I. Din Iaşi, spre Săpânţa – cu oprire la Vatra Dornei
* II. Cimitirul Vesel – Săpânţa
* III. Mănăstirea Peri – Săpânţa
* IV. Prin Sighetul Marmaţiei
* VI. Plimbare cu mocănița
* VII. De la Borșa spre Cascada Cailor
13 Comments
Gratian
Am si eu in plan sa merg la Muzeul Memorial din Sighet. Sper sa fie cat mai curand, deja ma cuprind fiorii…
anda_elena
Să încerci să nu ai un program stabilit după aceea, ca să fii cu gândul la ceas. Merită să stai acolo cât simţi!
Nicoleta Pasalau
Da, adevarat! Am avut printre rude un preot care a suferit din cauza „egalitatii si fraternitatii”. Cu cativa ani in urma paseam pe holurile Infernului de la Sighet si in creier auzeam pasii spre surghiun ai „dusmanilor neamului”.
Martiri ai neamului si ai credintei stramosesti…
anda_elena
Da… sunt momente care se trăiesc intens acolo…
Adriana A
F frumos subiect!
Inchisori si mai groaznice decat aceasta au fost cea de la Pitesti,folosit pt distrugerea studentimii,viitorul tarii,Gerla,Aiud,Miercurea Ciuc,Targu Ocna,etc.
Sunt cateva carti aparute la noi cu marturii ale celor ce au trecut prin aceste inchisori,marturii incredibile si mai mult decat atat,dezvaluie o istorie pe care nu am invatat-o in scoli si bine ascunsa noua.
Una dintre multele carti este Intoarcere la Hristos(Ioan Ianolide),o carte care ar trebui citita de orice roman,o alta este Imn pentru crucea purtata(Virgil Maxim,despre care parintele Arsenie Papacioc spunea ca ar fi fost singurul potrivit sa fie patriarhul Roamaniei).
Citind aceste carti incepi sa fii mandru ca esti roman si sa te intrebi cum am fi fost noi daca acea generatie nu ar fi fost stearsa de pe fata pamantului de catre comunisti.
anda_elena
Câteodată, mă întreb cum am fi rezistat noi, cei de acum, la multe dintre ispitele trecutului. Mi-e teamă să-mi şi răspund…
relansat
eu am inceput sa plang inca de la intrare, cand i-am auzit vocea anei blandiana.:(
anda_elena
Încă nu reuşesc să mă prind dacă glumeşti sau nu… Oricum, sunt multe motive de plâns!
Pingback:
Castaian
Acolo undeva intre nenumarate chipuri,este si poza tatalui meu care a fost detinut politic Castaian Ioan ,dar din pacate anul trecut 2013.oct.27 a decedat la varsta de 89 de ani,am vizitat cu el de nenumarate ori muzeul ,Merita vizitat.
anda_elena
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Multumesc pentru comentariu!
Dan Georgescu
Cu toata tristetea si RESPECTUL memoriei victimelor opresiunii comuniste, as avea totusi o observatie: ar trebui sa mentionati si autorii lucrarilor comemorative din cadrul Memorialului arhitectul Radu Mihailescu pentru spatiul de reculegere, scultorul Aurel I Vlad cu grupul statuar din curtea inchisoriietc E trist sa constati ca acei oameni minunati care au contribuit activ la realizarea acestui Memorial sunt trecuti undeva in subsol sau deloc.
anda_elena
Vă mulțumesc mult pentru comentariu! Așa este, e bine să știm de ei și să le mulțumim! Acum, prin intermediul dumneavoastră, și eu, și cititorii, am mai aflat o informație valoroasă care, adevărat și trist, de multe ori trece în plan secund…
Dumnezeu să-i răsplătească pe toți cei ce și-au adus contribuția la această pagină de istorie!